REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Scenariul prin care Florin Cîţu rămâne prim-ministru: 'Jocul e la preşedinte'

Scenariul prin care Florin Cîţu rămâne prim-ministru: 'Jocul e la preşedinte'

Replica API 4 octombrie 2021 | 22:53 1082

Rareş Bogdan, afirmă, despre ipoteza în care moţiunea de cenzură trece, că ”jocul e la preşedinte”. Întrebat dacă Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu premier, prim-vicepreşedintele PNL se declară ”absolut convins” că acest lucru se va întâmpla şi prezintă un scenariu conform căruia un alt premier nominalizat de liberali fie demisionează, fie nu este învestit prin vot, scrie stiripesurse.ro

”Jocul e la preşedinte. După cum ştiţi, sistemul constituţional românesc, chiar dacă nu e un sistem pur prezidenţial, după model francez sau american, este un semi-prezidenţial în care rolul preşedintelui este extrem de important. (...) Aici, preşedintele are câteva roluri esenţiale, iar unul dintre rolurile cele mai importante ale preşedintelui în sistemul constituţional românesc este exact desemnarea premieruluivine în faţa domniei sale”, a afirmat Rareş Bogdan duminică, la Prima Tv.

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu prim ministru în situaţia în care Guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: ”Sunt absolut convins, ştiu şi de prevederea de la Curtea Constituţională, care este interpretabilă. Eventual, dacă considerăm decizia dată în 2020 ca fiind una interpretată în sensul spuselor dumneavoastră (în sensul în care premierul care conduce guvernul demis prin moţiune de cenzură nu mai poate fi nominalizat - n.r) deşi există o altă interpretare, pe care ne-a prezentat-o domnul Zegrean, cu siguranţă putem merge pe un premier din interiorul cabinetului care sau să demisioneze, sau să nu primească votul de investitură. Dar alegerea noastră pentru a fi premier pe scurtă, medie şi lungă durată este Florin Cîţu. Noi nu avem o altă opţiune. Oricine speculează alte opţiuni, sunt strict din dorinţa de a face scenarii politice. Nu. Noi mergem pe Florin Cîţu şi pe el îl vom susţine şi cu el vom traversa această perioadă. Veţi vedea”, a adăugat Rareş Bogdan.

Întrebat dacă el este cel care ar putea fi premierul desemnat în locul actualului prim ministru, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns că pentru actuala situaţie a României Florin Cîţu este ”cea mai potrivită persoană”. El exclude orice altă propunere, în afară de Florin Cîţu, care să conducă guvernul, scrie news.ro.

”Eu îmi voi folosi toată influenţa şi capacitatea pentru a strânge o majoritate parlamentară alături de domnia sa, lui Florin Cîţu”, mai spune eurodeputatul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pinocchio se baga in rahat
5
1
Il.voi tine in formol ca pe Lenin.Este femeia mea Citu
8
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272