1.4° Constanța Vin., 3 Feb. 2023
Anul XX Nr. 6263
1.4° Constanța Vineri, 3 Februarie 2023 Anul XX Nr. 6263

Scene şocante la Roland Garros: O jucătoare de tenis a fost arestată la finalul unui meci

Replica API 4 iunie 2021 | 00:00 1776

Jucătoarea de tenis rusă Iana Sizikova, 26 de ani, locul 101 WTA la dublu, a fost reţinută, la Paris, în legătură cu o anchetă privind un meci trucat pentru pariuri, informează Le Parisien potrivit news.ro.

Sizikova a fost reţinută joi seară, când ieşea de la masaj după încheierea meciului de dublu din primul tur al actualei ediţii a French Open, pe care ea şi compatrioata ei, Ekaterina Alexandrova, l-au disputat cu perechea australiană Ajla Tomljanovic/Storm Sanders, partidă câştigată de aceasta din urmă cu 6-1, 6-1.

De asemenea, camera de hotel a sportivei din Rusia a fost percheziţionată.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Ancheta a fost începută la 1 octombrie 2020 pentru corupţie sportivă şi escrocherie în grup organizat şi a vizat partida Andreea Mitu/Patricia Ţig - Madison Brengle/Iana Sizikova (SUA/Rusia), din turul I al probei de dublu feminin de la Roland Garros, ediţia trecută.

O evoluţie suspectă a jucătoarei ruse a fost înregistrată în ghemul al cincilea al setului secund. În acel ghem, Sizikova a comis două duble greşeli şi nu a ajuns la o minge care părea accesibil de returnat. Româncele au obţinut break-ul la zero şi au preluat conducerea cu 3-2.

Potrivit L'Equipe, "sume mari de bani au fost pariate din diferite ţări pe câştigarea acelui ghem de către românce la mai mulţi operatori la Paris”.

Mitu şi Ţig s-au impus în partida din 30 septembrie cu scorul de 7-6 (8), 6-4.

Sizikova, o jucătoare care nu a impresionat, a câştigat din tenis aproximativ 170.000 de euro, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
104533292544
5/49
17632273113
joker
161323715