Şcoala de Vară a pacienţilor cronici este şi în acest an prezentă la Mangalia
Şcoala de Vară a pacienţilor cronici este şi în acest an prezentă la Mangalia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAsociația Transplantaților din România (ATR), în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, organizează, pentru al III-lea an, consecutiv, în perioada 31 august – 06 septembrie 2016, Școala de Vară a pacienților cronici. „Școala de vară a pacienților cronici” este un proiect gândit și implementat de ATR, al cărui concept vizează pregătirea pacientului cu insuficiență funcțională cronică de organ vital pentru a face față vieții de pacient cronic, pentru a-și crește calitatea vieții și a se integra în societate, printr-un automanagement integrat care să vizeze. pe lângă latura medicală a vieții sale și alte laturi ca cea psihologică, de comunicare, nutriție, socializare etc. „Școlarii” vor învăța principii ale unei alimentații adecvate nevoilor generate de boală, cum să creeze emoții pozitive pentru a depăși mai ușor momentele dificile, modalități de comunicare cu medicul, să nu se teamă de mișcare, să descopere motivații pentru a merge înainte, să acorde primul ajutor și încă alte lucruri necesare pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului cronic. Și pentru că această activitate a stârnit interes în rândul membrilor ATR, dar și al organizațiilor de pacienți autohtone, precum și al organizațiilor similare din alte state, în acest an avem între participanți pacienți și medici din: Bosnia – Herzecovina, Croația și Republica Moldova. “Ne bucurăm că putem fi și anul acesta gazdele „Școlii de vară a pacienților cronici”, care a devenit, deja, tradiție în orașul nostru. Susțin, din toată inima, această inițiativă și vom face tot posibilul ca această activitate să se desfășoare în cele mai bune condiții, în beneficiul tuturor participanților.”, a declarat dl. Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









