Scutul antirachetă de la Deveselu, considerat o amenințare de Rusia
Scutul antirachetă de la Deveselu, considerat o amenințare de Rusia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn oficial de la Kremlin susține că amplasarea sistemului american antirachetă în România reprezintă o încălcare a Acordului Forțelor Nucleare Intermediare și o amenințare la adresa securității Rusiei.
„Statele Unite au acuzat Rusia de aproximativ patru ani, dar nu au arătat nicio dovadă reală că încălcăm ceva, doar câteva imagini din Google Earth, care ar fi reprezentat câteva presupuse sisteme de lansare aflate la sol. Dar totul este foarte neclar, inclusiv de ce aceste sisteme ar trebui să acționeze la o distanță care încalcă Acordul Forțelor Nucleare Intermediare. Americanii înșiși au desfășurat lansatoare la baza de apărare antirachetă din România, iar la anul vor desfășura și în Polonia lansatoare, a căror plasare la sol este interzisă de Acord. Ele pot fi instalate doar pe nave. Considerăm ceea ce se întâmplă drept o încălcare a Acordului Forțelor Nucleare Intermediare și o amenințare directă pentru noi”, a declarat șeful departamentului pentru America de Nord din ministerul rus de Externe, Georgi Borisenko pentru Sputnik, potrivit Mediafax.
Sistemul american de apărare antirachetă a fost amplasat în localitatea Deveselu și se află sub comanda NATO. Proiectul a fost început în 2013 și a devenit operațional în 2016.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News