REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Se INTERZIC NUNȚILE și BOTEZURILE în toată ROMÂNIA!

Se INTERZIC NUNȚILE și BOTEZURILE în toată ROMÂNIA!

Replica API 14 octombrie 2020 | 13:23 6046

Evenimentele private, precum nunți, botezuri sau mese festive, atât în spațiile deschise, cât și la interior, vor fi interzise pe plan național, până la scăderea numărului de cazuri de coronavirus, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.

„Este foatre greu să se respecte regulile. Nu se poartă masca, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.

El a precizat că botezul și cununia de la biserică nu intră în această categorie, pentru că există reguli speciale pentru aceste ceremonii. Acestea se pot desfășura în prezența a cel mult 16 persoane. „Este vorba despre mesele festive”, a precizat el. „Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni asupra acestui lucru”, a adăugat Arafat.

CNSU a decis de asemenea că purtarea măștii devine obligatorie și în spații deschise, în zonele aglomerate și acolo unde se înregistrează un număr crescut de cazuri de coronavirus. Pe de altă parte, CNSU a decis că restaurantele, teatrele și sălile de cinema se vor putea redeschide și funcționa în interior în două incidențe: cu capacitate de 50% în zonele unde sunt până la 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar cu capacitate de 30% și cu program limitat până la ora 23.00 în zonele unde sunt de la 1,5 până la 3 cazuri de COVID la mia de locuitori. Localurile din zone cu peste 3 cazuri la mia de locuitori rămân închise, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ramane cum am stabilit ... -uie PSD
0
1
Franta se intoarce in stare de urgenta.Restrictii teribile si amenzi uriase pregatite de guvern. Iohanis, vrei sa murim oe capete?!?!
0
0
S-aoprit roata tziganeasca. Vai vai
0
0
Treziti-va oameni!!! Cum sa existe atata paranoia pt un rahat de virus care este de 10 ori mai slab decat virusul gripal obisnuit?!? Nu mai purtati masca. Eficienta zero. De la 100 a crescut la 3500 numarul de "infectati" urmare purtarii mastilor! folositi-va creierul. nu mai ascultati la jegurile din mass-media, mass-media care a supt dintotdeauna pula celor de la putere!!!
6
14
Moarte arafat! moarte presei cumparate de ciuma galbena! moarte pnl!
5
11
doar suntem"ocrotiti" de curvioasa Paraschiva si regimentele de popi . Am ajuns o tara de evul mediucu mii de prostani ce ling raclele si nu respecta legile de oocrotire a sanatatii
6
3
adica tot psd ul e de vina te iei de mana cu tatucul patriei!!! la tine a prostirea a reusit!!!
4
7
paratii ioc
5
1
mor cipanii cu restaurante! e timpul sa va gasiti o meserie ca de ciordit nu mai aveti ce, restaurantele si hotelurile nu mai merg. La munca leprelor! si asa era un obicei inventat sa ai la nunti 1000 de invitati si sa dai bani. numai la noi! e timpul sa ne civilizam. la nemti vin oamenii cu alcoolul de acasa si nu se dau decat cadouri. La noi e pe bani necinstiti si nemunciti si netaxati!!!dreptatea se va face totdeauna fie ca vrei fie ca nu!
17
3
Va place ma PSDistilor voi care ati incurajat pelerinajele pt.ca de afacerile BOR nu se leaga nimeni este un pacat strigator la cer,deschiderea restaurantelor si a cluburilor,ati scos bolnavi din spitale cu ajutorul C.C.R.,ati spus ca purtarea masti si distantarea sociala este un abuz cerandule prostilor sa demonstreze,ei uite ca s-a ajuns la peste 3000 de infectati pe zi si spitale pline cu bolnavi de COVID.
13
7
de cacat...sa vii sa imi tai motu de cacat cu limba ta aspra de jidan imputit
4
6
cine stie ce scorpie de nevasta luati , si regretati apoi toata viata.
8
2
Sa-ti trag la muie domnu' Arafat!
10
14
Si eu care speram sa joc pamporea toamna asta..
16
2
Pochimea romaneasca a primit o grea lovitura la buzunar,asta se vede,dar ce legatula are asta cu libertaile cetatenilor,hotia din Romania,Arafat,Orban sau dulapul de la Cotroceni,hai!!? In treacat va spun ca Arafat a salvat mii de vieti de ramani dar voi sunteti prea mici sa vedeti si sa apreciati un salvator.Tu-va-n gura de jigodii ordinare!
7
14
Pai si noi makidonii care am cotizat la nuntile rudelor si acum a venit randul sa recuperam, ce facem? Ca am tot amanat nuntile din februarie!
30
2
Dar sa ne futem avem voie?
23
6
Romania este tara dublei masuri!! Se interzic nuntile si botezurile dar se poate merge la alegeri si la pupat ciolane putrezite!!! Sper sa crapati dracului cu totii incepand cu Arahat zis si Cacat!
13
9
Un arab,un ungur si un sas ......doar votul e bun. La Targoviste, cu drag.
16
6
Trebuie sa iesim pe strazi si sa le rupem capetele la covizii din guvern si covidului sas
13
10
ce ti as rupe capu arafate jeg penal care esti
14
13
Inchideti tot, incompetentilor! spiatale,scoli, magazine, farmacii....... si stam in case, iesim doar la vot, HOTILOR!
17
14
ok, dar cum ramane cu cresterea natalitatii?
9
8
......dar pelerinajele la vot si campaniile electorale sunt permise Fmm de nazist ordinar cu sluga betivana de orban
24
9
Trebuie interzis tot, cine misca trebuie impuscat... Doctrina fascisto-comunista. Mwe alora care interzic, libertatea nu exista de 80 de ani in Romania.
13
15

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272