REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Se măreşte indemnizaţia de creştere a copilului

Se măreşte indemnizaţia de creştere a copilului

Replica API 9 martie 2016 | 22:18 475

Sursa foto: examiner.com

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, care era până acum fixat la 3.400 de lei. Totodată, indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani. Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creşterea copilului timp de doi ani şi timp de trei ani pentru copilul cu handicap, prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege, potrivit agerpres.ro. Deputaţii din Comisia pentru muncă au stabilit, de asemenea, că indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei naşterii copilului. Indemnizaţia minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost eliminat. A fost eliminată şi opţiunea pentru mame de a sta acasă un an sau doi ani. Toate mamele pot sta acasă până când copilul împlineşte doi ani. „Indemnizaţia se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”, mai prevede proiectul de lege.

Potrivit documentului, persoanele care se întorc la muncă înainte de perioada la care au dreptul la concediu pentru creşterea copilului beneficiază de veniturile supuse impozitării, adică de salarii, la care se adaugă un „stimulent de inserţie”, în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă garantată, noteatează romaniatv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218