Se modifică semaforizarea în trei intersecții din municipiul Constanța
Se modifică semaforizarea în trei intersecții din municipiul Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Municipiului Constanța, prin Confort Urban, monitorizează permanent intersecțiile din oraș unde se produc frecvent ambuteiaje și implementează soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic rutier. Astfel, pe bulevardul Tomis, la intersecția cu strada Tulcei, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la intersecția cu strada Secerișului și la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada I.L. Caragiale vor fi reconfigurate diagramele de semaforizare.
Aceste modificări constau în reconfigurarea ordinii de plecare a autoturismelor la schimbarea culorii verzi în intersecții, precum și în modificarea timpilor de așteptare la semafor. Diagramele de semaforizare vor fi reconfigurate pe parcursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile meteo.
Decizia de reconfigurare a diagramelor de semaforizare a fost luată cu scopul de fluidizare a traficului autovehiculelor, pentru a preveni accidentele rutiere și pentru a oferi participanților la trafic condiții optime de circulație.
Rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11° Constanța _(1)1.jpeg)
.jpeg)
1.jpeg)















