REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Se opun desfiinţării! Mai mulţi constănţeni cer oprirea demolării GARAJELOR în instanţă!

Se opun desfiinţării! Mai mulţi constănţeni cer oprirea demolării GARAJELOR în instanţă!

Replica API 17 iunie 2019 | 00:04 1139

La finele anului trecut, Primăria Constanţa a început o campanie de demolare a garajelor amplasate pe domeniul public. Aşa că, în decurs de câteva luni, zeci de garaje au fost puse la pământ, spre nemulţumirea proprietarilor. Alţii, „strâng cu dinţii” de bunul lor şi se consideră nedreptăţi, astfel că şi-au căutat dreptatea în instanţă.

Mai mulţi locuitori de pe Aleea Nalbei nr 12 au deschis acţiune în instanţă prin inetermediul căreia cer să nu le fie demolate garajele. Aceştia au arătat că sunt proprietarii garajelor din 1990, atunci când au obţinut autorizația nr. 4553 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Constanţa, care a aprobat construirea garajelor ce fac obiectul prezentului litigiu. Au învederat că autorizația prevede condiția posibilității de demolare a garajelor, numai în cazul în care administrația municipală ar urma să execute construcții urbane definitive pe acest amplasament. Proprietarii s-au plâns magistraţilor că au primit recent notificări amenințătoare de la Poliția Locală în sensul demolării imediate a garajelor și a amendării lor însă, spun ei, demolarea le-ar produce o pagubă iminentă, mai ales că Primăria Constanţa nu a justificat condiția unor planuri de construire urbane definitive.

Primăria Constanţa a susţinut în instanţă că măsura privind demolarea garajelor a fost dispusă în cadrul campaniei de eliberare a domeniului public de garaje pentru crearea mai multor locuri de parcare, iar garajele în litigiu reprezintă construcții cu caracter temporar. Refuzul reclamanților de a elibera terenul reprezintă un comportament abuziv exercitat cu vădită rea-credință.

Instanţa le-a respins cererea, pe motiv că nu există la dosar dovezi privind declanșarea unei proceduri execuționale de demolare efectivă a garajelor în litigiu de către pârâți, ci doar a faptului că s-au emis notificări prin care reclamanților li s-a adus la cunoștință că se vor aplica dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind săvârșirea unor fapte contravenționale.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cred ca toti proprietarii de garaje ar fi de acord sa li se demoleze garajele construite si amplasate pe domeniul public cu autorizatie daca chiar s-ar amenaja parcari in locul garajelor. Problema e ca nu se fac parcari din diverse motive. Ba ca nu e zona carosabila, ba ca e as azis spatiu verde cand in realitate e doar pietris si asa mai departe... Greu se mai aproba de catre primarie acordarea unui loc de parcare in schimb, daca se solicita amplasarea vreunei biserici se aproba imediat. Vezi biserica de la capatul Blocului 5B pe Bd Tomis 301 care a fost construita pe spatiul verde. E jale.
1
0
garaja pe al lirei poarta 6 , atentie pe spatiu verde , de ce nu se darama? e spaga mare domnule primar ?
1
0
Toata lumea comenteaza , si intre atatea comentarii nu am vazut unul productiv! asa ca o sa fac eu unul...MU13 USRsiCIOLOS, ca de acolo pleaca totul! securitatea e inca activa
3
1
In zona unde locuiesc, au fost demolate mai multe garaje, totup pare minunat , dar ca locul acum arata in ultimul hal , ca dupa razboi , iar dupa 6-7 luni inca nu se face nimic acolo , si nici o msina nu poate fi. Ideea este , da sa le darame, dar sa nu lase asa dupa ele, chiar sa renoveze loculrile si sa faca parcari.
1
0
nu pricep de ce te bagi in seama fara rost,om incult cu 2 clase ca trenul,cred ca locuiesti acolo si tie ti-au bagat vecinii,nevasta in garaje si i-au umblat la supape...ma cobor la nivelul tau si nu e bine
4
0
Idee pt primarie! Nu mai demolati garajele dar puneti o taxa de 10.000 lei pe an de garaj! Sa vedeti cum renunta singuri!
3
0
Pruia mi-a bagat baiatu in garaj obligat fortat
1
0
astia au ramas blocati in autorizatia primita in '90. Cam astia-s idiotii din ziua de azi. demola-ti-le si faceti un bloc in loc da-i in mama lor de saracii tin muraturile la garaje ca masina o parcheaza pe trotuar, constanteanului oricum ii e prea lene sa deschida si sa inchida usa de la garaj.
16
0
Lasati in pace garajele de la Apele Aromane, acolo e cuibusor de nebunii ale angajatelor de la Ape ! Cerasela, te iubim - Noi ca tine nu gasim - Grasunico, te ador - Dupa al tau fund eu mor!
5
3
Bre,unde mai tinem caii,daca demolati garajele?Tot se spune ca s-au creat locuri de parcare prin demolarea garajelor,este adevarat,dar sunt destule zone unde s-au montat popici si au ,,disparut" locuri unde se puteau parca masini!De la intersectia Poporului cu Tomis si pana jos la Dacia,s-au montat popici,cate locuri s-au pierdut?Nu incurcau masinile parcate asa mult!In alte zone au aparut niste borduri cat Marele Zid Chinezesc,iarasi nu se poate parca!
9
3
Daca ai construit garaj fara autorizatie primaria iti da termen sa t-il darami singur nu ai facuto t-il darama fara probleme altfel e ca si cum te-ai cacat in mijlocul drumului si nimeni nu are voie sa se atinga de rahatul tau.
8
0
desfiintat garajele dinMangalua,zona Lidl,in spatele blocului A.Tot weekendul s.au reparat jetskiuri,iar de la 21 la 1 noaptea traficantii de tigari de laC5,ar 3,tigani turci arif au sedinta.Nimeni nu doarme decit cind vor tiganii si mirlandezii reparatori.Jos garajele!puneti pomi ba!
7
0
Nene, mata ai oftica pe proprietarul de garaj,care-ti lua nevasta la babastoaice, stateai catarat pe gardul din spate s-o pindesti cind iese afara cu cordaciul dupa ea. Si daca se darima garajele, ea tot se babardeste cu cine-i pica, doar asa sa-ti faca in ciuda, impotentule!
2
12
LA GARA LA H9- H-8 LA POARTA 4 20 DE GARAJE !!! HAI ODATA CA NE-AM SATURAT DE COMUNISTI CU TUICA, MURATURI GRATARE SI ATELIERE , DE AMANTE INFIPTE BINE-N PRIMARIE. LA POARTA 4 GARA BLOC H-9 ,ACOLO DE CE NU VENITI ? DE CE ESTE OCOLITA ZONA AIA ? DE CE ESTE IGNORATA ?
10
2
langa apele aromane sunt garaje,4 ocupate si restul sunt goale propietarii isi tin masinile in fata garajelor....primaria de ce nu le darama sa faca locuri de parcare???...
13
3
pai si troscangii unde mai beau si ei una mica la un gratarel ?
14
2
Toata lumea comenteaza , si intre atatea comentarii nu am vazut unul productiv! asa ca o sa fac eu unul...MU13 P5D , ca de acolo pleaca totul!
11
6
da sa se demoleze, dar sa se faca parcari supraetajate .
9
2
mariti impozitul pentru aceste garaje , cu 500 % cel putin !Astfel vor renunta singuri la ele .
11
1
Impozite mici, libertatea de a parca orinde ai chef, taxe de parcare mici egal masini multe. Orcine isi poate aduce o rabla cu 500 de euro.. Primaria ar trebui sa vada cum au rezolvat altii problema parcarilor si a masinilor si sa faca ceva chiar daca nu sunt masuri placute.
19
2
Va bucurati ca dispar garajele, va face locuri de parcare sa 8nchida gura, pana apare un investitor si trage un bloc exact pe locurile foatelor garaje ca se eliberat terenul
14
8
O adunatura de rupti in cur, care au transformat acele garaje in depozite infecte.
23
1
Demolati depozitele de muraturi,vechituri,alcool si alte nimicuri!
25
1
Demolati-va garajele.
24
1
Veniti oameni buni sa vedeti ce fac proprietarii garajelor respective,cresc pasari in garaje,mici ateliere de taiat cu flexul ,gratare,baute si masini ...va zic eu 3 masini in garaje din 13... Ne este rusine efectiv sa trecem cu copiii prin fata lor vara. Vrem locuri de parcare si civilizatie nu comunisme ..
31
2
Votati PSD in continuare, ca va pun borduri inalte si stilpi pe trotuare.
8
7
Astea din imagini ce sunt garaj sau ambasada!
12
2
Ia sa vedeti pe cine ati votat, pensionarilor! Acum nu mai aveti unde sa dormiti vara cand va inchiriati apartamentele la turisti.
14
4
La intersectia campinei cu intrarea campinei sunt 3 garaje,se pare ale aceleiasi persoane din bl B1b......lumea se cearta pe locurile de parcare si asta tine muraturi acolo.
14
1
Toate garajele tb. demolate, in primul rand pt. ca se dubleaza nr. de parcari, si vedem ca nr. masinilor creste f. mult, apoi si peisajul..., e f. urat , un garaj, e mai inalt, altul mai mic. Concluzia, toate garajele daramate.
17
1
Pulifricii strang din dinti.... Pai futuva in gura, cand garajele sunt construite abuziv pe o proprietate privata, si nu vreti sa le demolati, decat cu hotarare judecatoreasca cum este? Sa le dea jos, sa se faca parcari, nu sa isi tine babuinii trotinete si muraturi...
21
2
Sa demoleze imediat hidoseniilea alea pline cu mobila veche si butoaie cu varza si sa faca parcare civilizata, asfaltata !!!
22
1
Ce si-au luat-o. Pe de o parte, Legea fiind asa vasta, se poate considera ca demolarea garajului este intradevar conforma cu specificatia autorizatiei 4553, caci locurile de parcare sunt de fapt o constructie urbana pentru populatie. Cand ceri locuri de parcare nu ceri ceva invizibil ci o amenajare construita pe domeniul public in scop de utilitate publica, nu?
7
2
Desigur, gresesti. Nu pe ogoarele patriei a auzit ea de strans cu dintii. Ci in parcarile de TIRuri turcesti, cand ii mai scapa turcul o palma pe ceafa si ii spunea "nu mai strange cu dintii"
13
1
"Strang din dinti" si "trag cu dintii" sunt doua sintagme diferite in limba romana. "Strang cu dintii" este doar in mintea pulii asteia de M. P. jurnalist strans de pe ogoarele patriei.
12
1
Muraturile in garaj si masina in parcare
24
1
Cine vrea garaj, sa puna banul grupa pe masa si sa cumpere proprietate. Vremea cacaturilor astora s-a dus, ince de la sfarsitul anilor 90. Garaje PA! Constructie fara autorizatie pe domeniul public inseamna demolare instant.
24
1
Sa ma pis pe garajele voastre pline cu muraturi. Un popor de tigani
38
2
pokemonilor, numai vreti sa va faca primaria locuri de parcare?...
22
2

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920