REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Se pregătește o ordonanță de urgență care va schimba piața mărfurilor ”second hand” din temelii

Se pregătește o ordonanță de urgență care va schimba piața mărfurilor ”second hand” din temelii

Robert NENCIU 10 august 2025 | 09:20 917

Ministerul Mediului, în colaborare cu Ministerul Economiei, lucrează la o inițiativă legislativă care va defini clar și va separa categoric produsele second-hand de deșeuri, pentru a stopa intrarea în România a unor „zeci, dacă nu sute de mii de tone” deșeuri mascată sub forma produselor second-hand, a declarat sâmbătă, la Petroșani, ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Se pregateste o ordonanta de urgenta care va schimba piata marfurilor ”second hand” din temelii

„Sunt zeci, dacă nu sute de mii de tone, în fiecare an, care intră în România marcate ca fiind produse second-hand, care, de fapt, în realitate, sunt deșeuri. Și trebuie să rezolvăm această problemă. Deșeurile care sunt deșeuri pentru alte state europene sunt deșeuri și în România. Nu putem să avem acest standard dublu în care alte state vin și aduc deșeuri în România, dar le marchează ca produse second-hand. Apoi deșeurile respective ajung pe câmpurile noastre sau la gropile de gunoi, în cele mai bune cazuri. Sau, din păcate, unele dintre ele, o parte semnificativă, arse în case. Ceea ce înseamnă o poluare pentru noi toți, înseamnă o scurtare a vieții pentru noi toți”, a explicat Buzoianu.

Ministra a anunțat că actul normativ ar putea fi adoptat până la sfârșitul acestui an, iar scopul este ca România să nu mai permită intrarea de deșeuri etichetate în mod fals ca produse second-hand.

„Avem legislație, avem soluții care ar putea să fie puse în practică și tocmai de aceea lucrăm zilele acestea. Eu sper că până la finalul anului, în cel mai rău caz posibil, dacă nu chiar mai rapid, să trecem în Guvern, în Parlament, indiferent care va fi instrumentul legal-juridic asumat de Guvern, un proiect, o inițiativă a Ministerului Mediului împreună cu Ministerul Economiei de a avea o trasabilitate foarte clară, o definiție foarte clară și regulamente și măsuri foarte clare de reglementare pe zona de produse second-hand și deșeuri. Ce ne interesează pe noi este ca produsele care astăzi intră în România cu eticheta produse second-hand să fie în mod real produse second-hand. Nu vrem să ajungă în România produse care sunt de fapt deșeuri și care intră în România pe o grămadă de alte portițe legislative și apoi ne otrăvesc pe noi toți. Ăsta este mecanismul pe care l-am gândit”, a declarat ministra Mediului.

Diana Buzoianu a subliniat că România nu mai poate accepta alte deșeuri, în condițiile în care gropile de gunoi existente „abia mai fac față” cantităților deja acumulate, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asa sa vrut, asta sa urmari de acum treizeci si ceva de ani, poate si mai dinainte ,sa fim piata de desfacere a ...resturilor vestului, forta de munca si sa lom de la ei tot ce e mai rau! dar sa platim cu varf si indesat!
2
1