Sechestru asigurător asupra unui bun imobil din patrimoniul Omniasig, în dosarul privind elicopterul SMURD
Sechestru asigurător asupra unui bun imobil din patrimoniul Omniasig, în dosarul privind elicopterul SMURD
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn sechestru asigurător a fost instituit asupra unui bun imobil aflat în patrimoniul companiei Omniasig, în dosarul de contrabandă privind elicopterul SMURD, susține compania de asigurări, într-un comunicat transmis joi seara AGERPRES.
În context, asigurătorul subliniază că nu a fost instituită nicio măsură de poprire sau de indisponibilizare a conturilor bancare ale companiei.
'Omniasig a luat act de măsurile dispuse de autoritățile competente în cadrul unei investigații aflate în desfășurare privind despăgubirea prin înlocuire, în 2017, a unui elicopter SMURD, distrus într-un accident aviatic din 2016, cu o aeronavă mai nouă, cu echipament și dotări tehnice superioare. Compania cooperează pe deplin cu autoritățile, în conformitate cu obligațiile sale legale. Subliniem faptul că Omniasig nu are calitatea de parte investigată în cadrul procesului penal, ci exclusiv calitatea de parte responsabilă civilmente, în condițiile prevăzute de lege. Compania a acționat cu bună-credință, în baza obligațiilor sale contractuale și în cadrul instituțional aplicabil, în vederea înlocuirii aeronavei pierdute cu un echipament ce are caracteristici tehnice superioare, contribuind astfel la asigurarea continuității capacității operaționale a serviciului de urgență și menținerea capacității esențiale pentru salvarea de vieți', se arată în documentul citat.
Compania susține că își va exercita toate drepturile și căile legale pentru protejarea intereselor sale iar măsura asigurătorie dispusă nu afectează activitatea curentă.
'În ceea ce privește măsurile dispuse de autorități, dorim să precizăm, pentru corecta informare a opiniei publice, că măsura asigurătorie dispusă constă exclusiv în instituirea unui sechestru asigurător asupra unui bun imobil aflat în patrimoniul companiei. Nu a fost instituită nicio măsură de poprire sau de indisponibilizare a conturilor bancare ale OMNIASIG, așa cum a apărut eronat în unele articole de presă. Măsura dispusă nu afectează în niciun fel capacitatea Omniasg de a-și desfășura activitatea curentă. Compania își continuă activitatea în condiții normale și își îndeplinește fără întreruperi toate obligațiile față de clienți, parteneri și angajați, inclusiv plata despăgubirilor și furnizarea serviciilor specifice', se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, măsurile asigurătorii dispuse în cadrul unei investigații reprezintă instrumente procedurale prevăzute de lege și nu constituie o stabilire sau constatare a răspunderii sau a vinovăției unei persoane ori a unei companii.
Omniasig Vienna Insurance Group este unul dintre liderii pieței de asigurări din România și aparține Vienna Insurance Group.
În luna aprilie, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, pentru a i se aduce la cunoștință că este urmărit penal pentru contrabandă, într-un dosar legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA.
În total, 17 persoane sunt anchetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în forma coautoratului, complicității și instigării.
Potrivit anchetatorilor, pe 2 iunie 2016, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI, aflat în misiune SMURD în Republica Moldova, s-a prăbușit în zona localității Haragîș. Accidentul a dus la distrugerea totală a aeronavei și la moartea celor patru persoane aflate la bord.
În procesul de soluționare a dosarului de daună privind 'Asigurarea CASCO - toate riscurile - a elicopterelor', asiguratorul putea fie să achite IGAv suma de 23.343.667 lei (echivalentul a 5.270.045 euro), fie să înlocuiască elicopterul distrus cu o aeronavă în configurație asemănătoare. Părțile au convenit ca despăgubirea să se facă prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă în configurație rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce privește echipamentele medicale din dotarea elicopterului.
În noiembrie 2017, IGAv a preluat noul elicopter pe insula Guernsey - teritoriu aparținând Marii Britanii, dar aflat în afara spațiului TVA al Uniunii Europene - și l-a importat ulterior în România. Punerea în exploatare era posibilă doar după efectuarea formalităților vamale și achitarea sau garantarea taxelor aferente.
Ancheta a stabilit că aeronava a fost introdusă în țară și utilizată fără îndeplinirea acestor formalități, ceea ce a generat un prejudiciu la bugetul de stat, reprezentând TVA datorat în vamă, în valoare de 4.435.269 lei, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.9° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)


