REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Sechestru pe sediul social al România TV, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Conexiunile cu Sebastian Ghiţă

Sechestru pe sediul social al România TV, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Conexiunile cu Sebastian Ghiţă

A.F. 18 aprilie 2025 | 00:00 2065

Parchetul European a instituit sechestru pe clădirea din Ploieşti unde funcţionează sediul social al RTV HD SRL, compania care deţine licenţa de emisie a televiziunii România TV. Măsura a fost dispusă în cadrul unei anchete de amploare ce vizează fraude cu fonduri europene în valoare de peste 9,5 milioane de euro, notează Pagina de Media.

Sechestru pe sediul social al Romania TV, intr-un dosar de frauda cu fonduri europene. Conexiunile cu Sebastian Ghita

Clădirea din strada Democraţiei, municipiul Ploieşti, aparţine firmei Business Service Consult International SRL, una dintre societăţile investigate în dosarul penal coordonat de Parchetul European. Potrivit anchetatorilor, firma este implicată într-un circuit fraudulos prin care s-ar fi simulat contracte de servicii pentru a obţine ilegal fonduri europene şi naţionale, direcţionate ulterior în conturi externe.

Sechestrele au fost aplicate treptat, începând cu sfârşitul anului 2023 şi până în noiembrie 2024, vizând inclusiv apartamentul nr. 8 – sediul social al RTV HD SRL – şi apartamentul nr. 6, unde figurează Ridzone Computers SRL, fostul titular al licenţei România TV.

Potrivit datelor obţinute de Clever News Center, ancheta vizează un grup de şase firme şi şase persoane fizice, acuzate că au prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi pe cel al statului român cu circa 48 de milioane de lei. Printre firmele implicate se numără, alături de Business Service Consult International, şi Cymbiot Solutions, RS Next Technologies, ARS Industrial, Binbox Global Services şi Itology Tech.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în data de 8 aprilie 2025, cu numărul 12657/3/2025, iar judecata a intrat în faza de cameră preliminară pe 10 aprilie. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în proces, urmărind recuperarea prejudiciului.

Conexiunile cu Sebastian Ghiţă

Business Service Consult International, firma care deţine clădirea sechestrată, are legături strânse cu fostul deputat şi om de afaceri Sebastian Ghiţă, cel care controlează, neoficial, televiziunea România TV. În structura firmei apare Răzvan Iulian Băicoianu, fost partener de afaceri al lui Liviu Mircea Uruc – un apropiat al lui Ghiţă, cunoscut pentru legăturile sale cu mai multe companii din fostul grup Asesoft şi din piaţa de publicitate.

În imobilul din strada Democraţiei sunt înregistrate nu mai puţin de şase societăţi care au legătură directă cu România TV şi cu afacerile asociate lui Ghiţă: Ridzone Computers, RTV Satellite Net, RTV Net International, Ridzone Creative, RTV Properties Management şi RTV HD – actualul titular al licenţei audiovizuale.

Transferul licenţei de emisie de la Ridzone Computers la RTV HD a fost aprobat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pe 10 ianuarie 2023, în unanimitate.

Afaceri în scădere şi anchetă în curs

Deşi în 2019 Business Service Consult International înregistra o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei, în 2023 veniturile firmei s-au prăbuşit la doar 8 milioane de lei. Pe fondul acestor scăderi şi al suspiciunilor de fraudă, procurorii europeni au impus mai multe sechestre asupra bunurilor firmei, inclusiv terenuri şi apartamente din clădirea de pe strada Democraţiei.

Persoanele vizate de anchetă au negat acuzaţiile şi au declarat că vor demonstra în instanţă că nu au comis nicio ilegalitate. În cazul unei condamnări definitive, inculpaţii riscă pedepse de până la zece ani şi şase luni de închisoare, iar firmele implicate ar putea fi sancţionate cu amenzi de până la 422.000 de euro şi confiscarea activelor, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce pretentii poti avea de la firma lui sebi ghita fugarul bun prieten cu ponta iar ponta are cine stie ce legaturi dubioase prin serbia dar si cu o serie de firme la fel de dubioase din turcia si china carora le-a dat o "consultanta" atat de pretioasa incat a facut rapid niste milioane de euroi ponta e cel mai bogat candidat dupa romanul john din america posibil chiar inaintea lui
11
0
Ghiță, te-astept diseară la portiță,la Porțile de Fier sa inundăm iar pe fraierii ăștia care mă votează.
12
0
Cum Ghitza este un hotz de talie mondiala tot asha este si patronul"realitatea plus"Pacuraru parca se numeshte,dasta si-au ales ashtia fiecare cate un candidat la prezidentziale caruia ii fac reclama gratis cu mult inainte de inceperea campaniei pentru prezidentziale poate iese al lor si scapa de dosarele penale,indivizi sunt nishte mincinoshi cu apucaturi de hotzi Ponta e cu Ghitza,iar Simion cu Pacuraru,defapt daca vretzi sa aflatzi adevarul despre Ponta uitatziva la realitatea plus si adevarul despre Simion il aflatzi la Romania tv,asha au fost croite emisiunile de pana acum la televiziunile astea doua.
14
0
RIP CIUTACU
10
0