Secretul succesului fraților Pocora: unul este patron de terminal cu trecut... penal, altul cuibărit prin funcții la stat
Secretul succesului fraților Pocora: unul este patron de terminal cu trecut... penal, altul cuibărit prin funcții la stat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestExistă în România o anumită categorie de persoane de care criza economică nu se atinge. Vorbim despre acele persoane... cu pile și relații la nivel înalt. Cum sunt frații Silviu și Valentin Pocora. Primul - un traseist prin instituțiile statului, care a sărit de la companie de la stat la alta, fiind membru în mai multe consilii de administrație, prin prelungirea repetată și provizorie a mandatelor sale. Al doilea - un afacerist de succes în Constanța, cu afaceri de milioane în Portul Midia. Valentin Pocora deține Interport Gaz SRL, un gigant al distribuției de GPL (gaz petrolier lichefiat) cu sediul în Constanța, a cărei cifră de afaceri a bubuit în 2025, având o creștere de 85% față de anul anterior.
Instituțiile publice din România colcăie de sinecuri, de rubedenii, de angajări făcute pe pile... Fără vreo pregătire de specialitate, dar cu legături la vârful politicii, unii sunt unși cu funcții importante în consilii de administrație ale unor companii de stat.
Cum este și Silviu Pocora, amicul lui Dragoș Sprânceană. De la acesta, Pocora a împrumut de 140.000 de dolari, semn că relația lor este una destul de sudată... altfel cum i-ar fi dat atâția bani omul de afaceri de origine română stabilit în SUA, membru al Partidului Republican?
În 2013, constănțeanul Mihai Silviu era inspector principal la primăria Poarta Albă. Averea sa era consistentă la acea dată: avea un Audi și colectase bijuterii de 25.000 de euro și ceasuri de 30.000 de euro. Era atât de dotat financiar, încât își permitea luxul să facă și împrumuturi de 235.000 de euro către diferite persoane. Tot din declarația de avere de la acea vreme, aflăm că a lucrat și la DGASPC Constanța, dar nu ne spune pe ce funcție a activat.
Din 2014, apare consilier la ONJN și traseist prin instituțiile publice ale statului
Din 2014, el apare ca salariat pe funcția de consilier superior la ONJN - Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, iar împrumuturile de 235.000 de euro dispar din declarația sa de avere, dar îi rămâneau bijuteriile și ceasurile care ajung la 40.000 de euro. Următorul an, în 2015, ajunge șef serviciu la ONJN, dar apare și cu venituri de la Direcția Finanțelor Publice București, dar și cu ceva activitate didactică, nu multă, la Universitatea Hyperion din București, dar și la Universitatea Danubius din Galați.
Din 2017, pare să fi rămas fidel Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. În declarația de interese din 2022, când a fost promovat la șefia ONJN, apare faptul că Pocora este membru al organizației Ex oriente Lux, despre care presa scrie că ar fi o organizație masonică.
Mandatul la ONJN i se încheie în octombrie 2023, prin demitere în ședință de Guvern. Trece apoi prin Ministerul Cercetării și al Economiei, ca director general, și ajunge membru în consiliile de administrație ale unor companii de stat — Radiocomunicații și uzina de mașini hidroenergetice de la Reșița.
Pe 14 august 2025, premierul Ilie Bolojan îl numește pe Mihail-Silviu Pocora, prin decizie semnată personal și de secretarul general al Guvernului, secretar general al Ministerului Energiei. În februarie 2026, Bolojan îi reînnoiește mandatul. Potrivit presei, numirea s-ar fi făcut la cererea ministrului Energiei, Bogdan Ivan.
Lui Pocora i s-a făcut vânt din conducerea SAPE
Așadar, Pocora a sărit de la companie de la stat la alta, fiind membru în mai multe consilii de administrație, prin prelungirea repetată și provizorie a mandatelor sale, în contextul în care Guvernul Bolojan a făcut din reducerea acestor sinecuri politice o țintă importantă în restructurarea companiilor de stat. Ultimul popas a fost în conducerea SAPE - Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – S.A, de unde a fost revocat, la finele lunii mai a.c.
Pocora, revocat din conducerea SAPE
Fratele lui Pocora, fost polițist cu probleme penale... a scăpat pentru că s-au prescris faptele
Valentin Pocora nu este la fel de cunoscut precum fratele Mihai Silviu, dar este un afacerist de succes, cu afaceri de milioane... care au bubuit în 2025, având o creștere de 85%, față de anul 2024. Interesantă statistica, dat fiind faptul că societatea lui Pocora, Interport Gaz SRL, un gigant al distribuției de GPL (gaz petrolier lichefiat) cu sediul în Constanța, a avut doar 9 angajați. A avut o cifră de afaceri de 705.065.813 de lei, echivalentul a 135 milioane de euro, iar profitul a fost de 14.671.722 de lei, echivalentul a 2,8 milioane de euro, o creștere de peste 30 %, față de 2024. Societatea operează la terminalul Octogon Gas & Logistics din Portul Midia. Terminalul Octogon Gas & Logistics din Portul Constanța este deținut de Nawaf Salameh Family Office (prin NSS Oil & Gas), fiind operat, așa cum spuneam, de compania Interport Gaz SRL.
terminalul Octogon Gas & Logistics din Portul Midia
Valentin Pocora a fost subcomisar și șef al Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, carieră care s-a încheiat cu un dosar penal. În martie 2010, polițiștii constănțeni au descins la o fermă lângă Târgușor unde au găsit o adevărată fabrică de tutun, toate fără acte. Pocora a fost arestat preventiv alături de afaceristul Gheorghe Enache, apoi eliberat sub control judiciar. Doisprezece ani mai târziu, pe 18 aprilie 2022, Judecătoria Hârșova l-a condamnat pe Valentin Pocora, împreună cu Enache și Stoica Hagiu, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, dar l-au scăpat judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, în 2024, care l-au achitat, pentru că s-au prescris faptele. N-au scăpat, însă de plata prejudiciului. Instanța i-a obligat, în solidar, la plata către Autoritatea Vamală Română a sumei de 96.484,43 lei reprezentând accize, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003).
Suspiciuni de ocolire a sancțiunilor Rusiei, investigate în Terminalul lui Pocora
Ianuarie 2026 a adus terminalul Pocora în atenția Autorității Vamale Române. Potrivit unor investigații de presă, nava Gas Elisabeth a ajuns pe 14 ianuarie 2026 în dana Octogon, a lui Pocora, cu circa 1.500 de tone de propan.
La controlul din 26–27 ianuarie, vameșii au refuzat descărcarea mărfii, pentru că actele nu lămureau originea, valoarea și cantitatea, iar inspectorii bănuiau că gazul ar veni dintr-o zonă sub embargo, ocolind sancțiunile impuse Rusiei. Pe hârtie, originea era SUA și Algeria, marfa sosind prin portul turcesc Dortyol.
Controlul efectuat pe 26 și 27 ianuarie a scos la iveală faptul că birocrația necesară importului este deficitară. Declarațiile vamale nu conțineau informații esențiale despre valoarea sau cantitatea exactă a mărfii, iar documentele cheie au fost furnizate doar în copie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.6° Constanța 

















