Ședință crucială la Palatul Victoria: România va primi peste 16 miliarde de euro și se anunță investiții cu impact major
Ședință crucială la Palatul Victoria: România va primi peste 16 miliarde de euro și se anunță investiții cu impact major
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai de instituire a Instrumentului "Acţiunea pentru securitatea Europei" (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul SAFE. Aceasta este a doua cea mai mare sumă distribuită unui stat membru, după Polonia, în cadrul acestui program strategic.
"Guvernul României, prin Cancelaria prim-ministrului, transmite şi negociază cu Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, proiectele propuse pentru accesarea instrumentului de finanţare SAFE, precum şi documentaţia de susţinere, cererile de asistenţă financiară însoţite de planurile de investiţii, la termenele prevăzute", se arată în propunerea de act normativ.
Potrivit textului, în vederea accesării şi implementării instrumentului de finanţare SAFE, se formează un Grup de lucru interinstituţional, condus de şeful Cancelariei prim-ministrului.
Proiectul de act normativ mai prevede că şeful Cancelariei prim-ministrului stabileşte, prin ordin, cerinţele de cooperare aferente fiecărui proiect, în acord cu prevederile Instrumentului SAFE, luând în considerare cerinţele operaţionale sau similare.
"În aplicarea Instrumentului SAFE, se împuternicesc Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală pentru armamente, respectiv celelalte autorităţi publice, să efectueze achiziţii în comun cu alte state, potrivit reglementărilor specifice statului membru/organizaţiei internaţionale care derulează achiziţia în comun", se menţionează în document, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













