REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Şedinţă de guvern - urmează să se acorde ajutoare de urgenţă pentru persoanele afectate de fenomenele meteo periculoase

Şedinţă de guvern - urmează să se acorde ajutoare de urgenţă pentru persoanele afectate de fenomenele meteo periculoase

Victor ROTARU 23 iunie 2023 | 00:00 363

Guvernul se va reuni în şedinţă, urmând să aprobe o hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgenţă populaţiei afectate de efectele fenomenelor meteorologice deosebite din acest an.

sedinta de guvern - urmeaza sa se acorde ajutoare de urgenta pentru persoanele afectate de fenomenele meteo periculoase

"Având în vedere experienţa anilor trecuţi, precum şi probabilitatea de producere în continuare în cursul anului 2023 de inundaţii şi fenomene meteorologice deosebite şi necesitatea de a interveni operativ pentru sprijinirea persoanelor afectate, prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului, se propune instituirea acordării de ajutoare de urgenţă pe parcursul anului 2023, pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase. Ajutoarele de urgenţă se vor acorda în limita sumei de 7.000.000 lei din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale", potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ.

Gospodării din judeţele Alba, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Sălaj, Sibiu şi Teleorman au fost afectate în această lună de precipitaţii abundente şi alte fenomene meteorologice deosebite, fiind nevoie de sprijinul şi intervenţia pompierilor militari pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea.

"Multe familii sau persoane singure au locuinţele avariate, bunuri uzuale şi de folosinţă îndelungată deteriorate, animalele şi păsările din gospodării dispărute, în consecinţă fără elementele necesare traiului zilnic", se evidenţiază în document.

Conform acestuia, aprobarea unei hotărâri a Guvernului de acordare a ajutoarelor de urgenţă pentru situaţii de necesitate cauzate de inundaţii, alunecări de teren şi fenomene meteorologice deosebite, indiferent de momentul în care acestea se vor produce pe parcursul acestui an, va permite sprijinirea promptă a populaţiei şi va facilita combaterea rapidă a riscului de excluziune socială a celor afectaţi.

În şedinţa Cabinetului Ciolacu va fi discutat şi un proiect de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale. "Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din Romania, stabilite în funcţie de perioadă sau de distanţa parcursă", se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Executivul va dezbate în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere