REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Şedinţă de lucru a premierului cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19

Şedinţă de lucru a premierului cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19

Replica API 4 ianuarie 2022 | 00:08 789

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o şedinţă de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară şi la nivelul Uniunii Europene şi au fost evidenţiate măsurile avute în vedere pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru continuarea funcţionării şcolilor şi a sectoarelor economice.

Potrivit unui comunicat, la şedinţă au participat miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, scrie Agerpres.

"Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluţie de protejare a vieţii şi sănătăţii românilor faţă de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii ţări, rămâne portul corect al măştii chirurgicale sau al altor tipuri de măşti care să respecte standardele FFP2", se arată în comunicat.

În cadrul reuniunii s-a analizat eficienţa programelor de testare a elevilor şi posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă şi oferirea de măşti gratuite copiilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în şcoală.

"Pentru continuarea în bune condiţii atât a funcţionării serviciilor publice, cât şi a activităţilor economice care să menţină locurile de muncă au fost prezentate ca soluţii alternanţa program de lucru, respectiv şomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare. În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populaţiei, vor fi derulate activităţi de comunicare şi informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării", precizează Guvernul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272