Șefa Gărzii de Mediu Constanța consideră propunerea privind reorganizarea Ministerului Mediului... forțată
Șefa Gărzii de Mediu Constanța consideră propunerea privind reorganizarea Ministerului Mediului... forțată
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPe lângă măsurile fiscale aprobate recent de guvern s-a pus în discuție și reorganizarea ministerului Mediului. Reorganizarea are la bază „necesitatea consolidării cadrului legal şi întărirea capacităţii de implementare, monitorizare și control în domeniul mediului, apelor și pădurilor”. Dacă instituțiile care se vor desființa, prin marea reorganizare, erau conduse de un număr de 4 secretari de stat și 7 subsecretari de stat, prin înființarea celor 16 instituții se creează un număr de 16 secretari de stat (sau subsecretari de stat). În proiectul de OUG este prevăzut ca județul Constanța ca Garda de Mediu și Agenția de Mediu să dispară, în locul lor fiind înființate Garda Regională de Mediu și Autoritatea Regională de Mediu, iar Constanța ar urma să fie subordonată Bucureștiului. Șefa Gărzii de Mediu Constanța, Steluța Popescu, nu vede cu ochi buni reorganizarea, iar măsura i se pare „forțată“.
Steluța Popescu, șeful Gărzii de Mediu Constanța, crede că deocamdată sunt doar speculații pe acest subiect: „Am văzut și eu știri despre acest lucru. Se vehiculează într-adevăr reorganizarea și organizarea pe opt regionale. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla. Chiar nu e nimic sigur sau stabilit, sunt numai speculații. Comisarul general a spus că o să ne informeze în momentul în care va fi ceva sigur. De fapt, în cam toate instituțiile se vrea regionalizarea. Sunt niște încercări de reorganizare. Nu e rău să se facă regionale, dar formula asta mi se pare cam forțată. Pe de altă parte poate că este bine să fie instituții de control care să verifice activitatea. Acum suntem la mâna guvernanților.”, a declarat aceasta pentru Replica de Constanța.
Din păcate, până la redactarea materialului, Latif Celzin, directorul Agenției pentru Mediu, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.
Ce prevede ordonanța
Desființarea Agenției Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) și instituțiilor din subordine, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), Gărzii Naționale de Mediu (GNM) și Garda Forestieră Națională (GFN), responsabilă de asigurarea controlului și implementării uniforme și unitare a regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier... Asta prevede un proiect de ordonanță de urgență al Guvernului Ciolacu privind înființarea Autorităților Regionale de Mediu, Gărzii Naționale de Mediu, Ape și Păduri și modificarea unor acte normative, ținând cont de prevederile art. XXIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung și având în vedere necesitatea consolidării cadrului legal şi întărirea capacităţii de implementare, monitorizare și control în domeniul mediului, apelor și pădurilor. Documentul a început să circule în rândul activiștilor de mediu și în rândul instituțiilor vizate de desființare și urmează să intre în dezbatere publică.
Potrivit documentului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în calitate de autoritate de reglementare în domeniul mediului, apelor și pădurilor, se reorganizează prin preluarea unor atribuții de la Agenția Națională de Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și Administrația Națională Apele Române. Organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului în termen de maximum 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor preia patrimoniul de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (11) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a protocolului de predare-primire încheiat în 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de organizare și funcționare.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News