REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Șefa POT a exclus un deputat din partid la o lună după ce fusese numit lider al grupului parlamentar

Șefa POT a exclus un deputat din partid la o lună după ce fusese numit lider al grupului parlamentar

Virgil STOIAN 11 decembrie 2025 | 00:00 574

Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, l-a exclus din partid pe deputatul Răzvan Mirel Chiriță, la doar o lună după ce îl desemnase lider al grupului parlamentar POT din Camera Deputaților.

sefa POT a exclus un deputat din partid la o luna dupa ce fusese numit lider al grupului parlamentar

Decizia a fost anunțată printr-un comunicat de presă transmis joi și are efect imediat. Potrivit conducerii formațiunii, măsura vine în urma „analizării mai multor situații care au arătat că domnul Chiriță nu și-a respectat responsabilitățile de membru și parlamentar al POT”.

Comunicatul menționează că formațiunea a identificat o serie de nereguli în activitatea deputatului, printre care lipsa implicării în campania electorală pentru București, neplata cotizației timp de mai multe luni și absența sprijinului în activitatea internă a partidului. De asemenea, POT acuză faptul că Răzvan Mirel Chiriță nu ar fi informat conducerea cu privire la situații care ar putea influența activitatea formațiunii. Conducerea partidului afirmă că aceste comportamente „nu sunt compatibile cu valorile și regulile” sale.

Reprezentanții POT precizează că Răzvan Mirel Chiriță își poate exercita dreptul de a contesta hotărârea, conform procedurilor interne.

O decizie radicală după o numire entuziastă

Excluderea deputatului vine la doar o lună după ce Anamaria Gavrilă îl numea cu entuziasm lider al grupului parlamentar al POT din Camera Deputaților. Pe 5 noiembrie, aceasta își exprima „bucuria și încrederea” în capacitatea lui Răzvan Mirel Chiriță de a continua construcția internă a grupului din Parlament. În mesajul publicat atunci, Gavrilă sublinia că formațiunea reușise, în zece luni, să construiască un grup parlamentar funcțional și că deputatul ales urma să preia o parte dintre responsabilitățile sale.

Lidera POT afirma la acel moment că intenționează să se concentreze mai mult pe dezvoltarea partidului în teritoriu, în timp ce Chiriță urma să conducă activitatea parlamentară. Declarațiile din noiembrie indicau o colaborare strânsă și o încredere politică solidă între cei doi, în linia proiectului pe care POT îl prezintă ca fiind dedicat promovării oamenilor noi în politică.

Tot atunci, Gavrilă anunța inaugurarea unui nou sediu central al partidului, într-o zonă aflată în apropiere de Cișmigiu, într-o clădire cu start-up-uri și spații de co-working, spațiu ales pentru „energia și vibe-ul bun” pe care le-ar transmite membrilor. Președinta POT afirma că formațiunea a fost creată pentru a deschide accesul către oameni noi în politică, fără a coopta membri din partidele vechi, și evidenția implicarea lui Chiriță în dezvoltarea grupului parlamentar.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa ne pisham.pe scursurile pot care mananca degeaba bani publici. Si sa ne pai pisham si pe i mbecilii care au votat ca noi sa platim pentru asemenea gunoaie
3
0
Sunteti obsedati cu videochatul. Traiti pentru pzda.
4
0
Asta nu facea vidoechat ca aia din Bihor Aldea?
4
1