REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Șeful CNAS anunță posibila prăbușire a Fondului Național de Asigurări de Sănătate

Șeful CNAS anunță posibila prăbușire a Fondului Național de Asigurări de Sănătate

A.F. 30 mai 2026 | 00:00 990

Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a lansat astăzi un avertisment serios cu privire la viitorul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Moldovan susține că, dacă nu va fi schimbată procedura prin care sunt finanțate spitalele din România, FNUASS se va prăbuși „în scurt timp” - circa patru sau cinci ani, a precizat el.

seful CNAS anunta posibila prabusire a Fondului National de Asigurari de SanatateHorațiu Moldovan

Șeful CNAS anunță posibila prăbușire a Fondului Național de Asigurări de Sănătate

Șeful CNAS a precizat că, deși bugetul instituției a fost de 84 de miliarde de lei în 2025, iar în acest an se va majora până la circa 90 de miliarde, această creștere nu se simte la nivelul instituției.

Motivul? „Răspunsul stă în zona spitalelor și răspunsul stă în zona medicamentelor”, a spus Moldovan, în cadrul Conferinței Naționale de Sănătate Publică.

Astfel, spune el, dacă nu se vor face modificări în aceste zone, FNUASS ar urma să se prăbușească în maximum 5 ani.

„Am avut 84 de miliarde în 2025, respectiv vom avea aproape 90 de miliarde în acest an. La noi nu se simte această creștere. Oare de ce nu se simte această creștere? Răspunsul stă în zona spitalelor și răspunsul stă în zona medicamentelor.

Dacă nu vom finaliza modalitatea de schimbare a modalității de finanțare a spitalelor din România și schimbarea modalității de rambursare a medicamentelor din România, cu toată răspunderea, vă spun astăzi că FNUASS se va prăbuși în scurt timp. Scurt timp înseamnă patru, cinci ani”, a precizat Horațiu Moldovan.

Șeful CNAS: „Avem de făcut un singur lucru: să plătim serviciile”

Totodată, el a mai menționat că, pe zona spitalelor, „avem de făcut un singur lucru: să plătim serviciile”. „Dacă nu vom ajunge la această normalitate care există în alte sisteme de asigurări de sănătate, nu ne așteaptă vremuri bune.

Vreau să mai amintesc pe zona spitalelor ce avem de făcut. Avem de făcut un singur lucru: să plătim serviciile. Noi astăzi plătim jumătate servicii, jumătate plătim așa-numitele diferențe salariale.

Aceste diferențe salariale sunt bani suplimentari pentru spitalele publice, pentru 374 de spitale. Sunt 17 miliarde de lei, doar pentru că există. E un confort managerial absolut pentru managerii de spitale”, a mai declarat, printre altele, Horațiu Moldovan.

Moldovan susține că sistemul ar trebui reformat în acest an.

În cadrul aceluiași eveniment, conf. univ. dr. Adrian Pană, expert în sănătate publică și management sanitar în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a criticat măsurile luat de Guvernul condus de premierul demis Ilie Bolojan.

Adrian Pană a susținut că toate instituțiile au avut de făcut restructurări de 10%, numai la INSP s-a cerut o tăiere de 20% și o tăiere a indemnizațiilor.

„(...)Apropo de resursa umană: domnul rector (n.r. - prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila”) a vorbit, dar a fost foarte gentil.

Toată țara a înțeles că trebuie să facem restructurări. Fiecare sistem a trebuit să taie 10%. La Sănătate s-a hotărât că doar Institutul Național de Sănătate Publică trebuie să aibă parte de o tăiere de 20% și de o tăiere a indemnizațiilor.

Domnule secretar de stat (n.r. - Florin Zaharia, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice), n-am absolut nicio problemă să merg și să fac voluntariat. Ar fi mult mai simplu decât să primesc un fluturaș de salariu cu 3.850 de lei pe lună, astăzi”, a declarat Adrian Pană, medic primar de sănătate publică și management în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

La Conferința Națională de Sănătate Publică au participat, printre alții, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, profesorul Christian Năsulea, UNIBUC, Horațiu Moldovan, președinte CNAS, Florin Zaharia, secretar de stat în Ministerul de Finanțe, prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector Universitate de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, și conf. univ. dr. Adrian Pană, expert în sănătate publică și management sanitar în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai deunde sa mai aiba fondul natzional de asigurari de sanatate bani ma daca foshti conducatori ai CNSAS au fost doveditzi ca au furat milioane de euro dupa care cand au ajuns la tribunal in ciuada evidentzelor judecatori i-au eliberat si vorbim numai de cei doveditzi,de miile de decontari facute aiurea de fostele conduceri ale CNSAS in complicitate medici,farmacishti sau directori de spitale nici nu se mai vorbeshte si unde se fura nonstop pentru ca nu avem lege decat pentru gainari in tzara asta este si normal ca bani aia destul de multzi dealtfel sa se termine odata, dar nu-i nici o problema pentru hotzi nu vor fi deranjatzi de nimeni caci da guvernul o suplimentare bugetara si s-a rezolvat problema,asha s-a facut din 1990 pana astazi si asha se v-a face in continuare pt.ca a vrut el BOLOJAN intrarea in legalitate pentru toata lumea dar l-au dat afara parlamentari PSD plus AUR.
3
0
Numai ,cu astia nu se mai poate nene ,astia sunt din ce in ce mai pusi pe distrugerea poporului .Alegeri anticipate .
2
3
Bani sunt, dar nu sunt folositi cjm trebuie , ajung in buzunarele hotilor in toate domeniile este la fel
7
0
De la pensionari daca nu va ajung banii
10
1