REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

ȘEFUL de la GARDA de COASTĂ s-a JUDECAT cu MINISTERUL de INTERNE

ȘEFUL de la GARDA de COASTĂ s-a JUDECAT cu MINISTERUL de INTERNE

Replica API 19 august 2020 | 00:00 3396

Laurențiu Cristian Cicu, șeful Gărzii de Coastă, a aflat soluția instanței într-un dosar în care avea calitatea de reclamant, alături de mai mulți colegi de-ai săi. Este vorba despre faptul că aceștia își cereau drepturile salariale, fiind vorba de sporuri și măriri, însă magistrații au disjuns cauza lui Cicu, pe motiv că acesta îndeplinește funcție de conducere, stabilindu-se, ulterior, că veniturile sale salariale sunt corecte.

Este vorba de un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 18.10.2019, reclamanți fiind mai mulți polițiști din cadrul Gărzii de Coastă, prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor și Personalului Contractual din MAI. Aceștia au cerut obligarea pârâtei, adică Garda de Coastă, la aplicarea Legii nr. 284/2010, în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării a tuturor sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul in perioada de aplicare a legii, dar și a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 15%, calculată la salariul de funcție, începând cu 17.01.2016 până la aplicarea acestui element salarial.

Cauza disjunsă în cazul lui Cicu

În ceea ce-l privește pe Laurențiu Cristian Cicu, cauza a fost disjunsă, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța, pe 15.06.2020. Magistrații au decis: ”Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda de Coastă și pe cale de consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul Cicu Laurențiu Cristian ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”, potrivit minutei judecătorești.

De ce a luat instanța această decizie

Instanța a constatat că, particularizat cauzei de față, este de observat faptul că prin acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze reclamantul prin Sindicat a solicitat acordarea unor drepturi salariale or, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pârâta Garda de Coastă nu are calitate procesuală pasivă. Aceasta, întrucât, conform Ordinului MAI nr.II/756/26.02.2019 emis de Ministrul Afacerilor Interne, reclamantul a fost numit în funcția de director al Garzii de Coastă, iar anterior prin Dispozitia Inspectorului General al Politiei de Frontieră Române din 28.12.2016 a fost numit in functia de director adjunct, ambele acte administrative stabilind si drepturile salariale cuvenite reclamantului.

Prin urmare, în cauza dedusa judecății, având în vedere că reclamantul deține funcția de director, iar drepturile salariale sunt stabilite de eșalonul superior prin actele administrative de numire în funcție, pârâta Garda de Coastă nu are calitate procesuala pasivă”.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Titei chiar isi face treaba, spre deosebire de multi. Tigan sau nu....
0
0
sa se lupte pilele intre ele
0
0
..comentati despre neregulile de la frontiera Cernavoda...niciodata si ..NIMENI...nu va mai face ceva bun in aceasta tara de...KAKAT...rau am ajuns....ne blestema la..greu CEAUSESCU...aceasta tara era linistita..cu oameni muncitori...fara pesti...fara clanuri..fara...trantori..fara ..curve...fara..boschetari..fara interlopi..fara cersetori sociali...rau am ajuns...si este doar...INCEPUTUL..
3
0
Sugi pula direct fara menajamente.Ptr dnul sef de la Garda de Coasta va transmit oficial ca cei mai mari alcoolisti sunt in m.a.i dar mai ales la frontiera Cernavoda.Aici nimeni nu ii controleaza nu au niciun sef fiecare face ce vrea si serveste munca doar cand ii se intareste penisul.O armata de derbedei platiti regeste cu masina la curul lor eficienta zero.Vine tiganul de la politia transporturi Titei sa prinda braconierii pe fluviul Dunare
7
2
Comentatorilor,salutul traditional: ALUPIGUS
0
4
lucreaza o zi pe saptamana si sase stau in libere .desfiintare ! si nu numai pt ei !
6
4
Cu cat i-a scazut salariu pentru salupa cu droguri?
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212