REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
16.6° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Şeful Gazprom avertizează că preţurile gazelor în Europa ar putea creşte şi mai mult

Şeful Gazprom avertizează că preţurile gazelor în Europa ar putea creşte şi mai mult

Replica API 20 septembrie 2021 | 00:00 385

Preţurile gazelor naturale din Europa, deja la un nivel ridicat, ar putea creşte şi mai mult din cauza capacităţilor scăzute de stocare a gazelor, a avertizat vineri şeful grupului rus Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Alexei Miller

La o conferinţă online, Miller a declarat că cererea pentru gaze naturale este în creştere. El a descris gazele naturale ca un "combustibil curat", care ar putea sprijini tranziţia la o energie mai verde.

În prezent, capacităţile de stocare a gazelor din Europa sunt cu 22,9 miliarde metri cubi (bcm) sub nivelul normal. "Este foarte mult, toţi experţii spun că Europa nu va putea să recupereze decalajul şi să majoreze nivelul gazelor stocate", a declarat şeful Gazprom. Acesta a avertizat: "Europa va intra în perioada de toamnă-iarnă cu un deficit în capacităţile subterane de stocare".

"Desigur, situaţia are impact asupra preţurilor şi vedem că în Europa preţurile bat toate recordurile posibile. Este posibil chiar să înregistreze noi recorduri", a afirmat Miller.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

De asemenea, Miller a reafirmat că Gazprom îşi va îndeplini complet obligaţiile privind furnizarea de gaze naturale, compania fiind pregătită să pompeze mai mult gaz dacă va fi necesar.

Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Însă pentru debutul livrărilor este nevoie de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Autorităţii de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.

Analiştii nu se aşteaptă ca în urma livrărilor prin acest gazoduct preţurile gazelor să scadă curând în Europa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212