REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară a IBCV Timișoara, arestat preventiv pentru luare de mită

Şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară a IBCV Timișoara, arestat preventiv pentru luare de mită

Redacție 27 septembrie 2022 | 17:40 901

Tribunalul Timiş a admis, marţi, cererea procurorilor care au cerut arest preventiv pentru 30 de zile pe numele şefului Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara, Marinel Gaşpar, pentru luare de mită.

Medicul inculpat a fost reţinut, luni seara, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care au dispus începerea urmăririi penale faţă de Marinel Gaşpar pentru luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), arată un comunicat al Parchetului, scrie Agerpres.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 19 - 26 septembrie, în calitate de medic - şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu.

Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul DGA - Structura Centrală, SJA Arad, SJA Timiş şi a serviciilor de specialitate din cadrul DGA.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.

Punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte rusinos. nu se mai satura de bani.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108