REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Şeful statului ar putea fi suspendat fără avizul CCR

Şeful statului ar putea fi suspendat fără avizul CCR

Replica API 13 iunie 2012 | 00:00 110

Deputaţii din comisia juridică au decis că hotărârile Parlamentului nu mai pot fi contestate la Curtea Constituţională. Un posibil efect al acestei decizii ar fi că în cazul unei suspendări a şefului statului, acest lucru să se poată face şi fără avizul judecătorilor CCR. Comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, un proiect de lege care elimină din categoria actelor normative asupra cărora Curtea Constituţională se pronunţă hotărârile Camerei Deputaţilor, ale Senatului şi ale plenului reunit al celor două Camere. Decizia a fost luată cu cinci voturi ''pentru'' şi două voturi ''împotrivă''. Iniţiativa legislativă prin care se propune ca CCR să nu se mai pronunţe pe hotărârile Parlamentului aparţine deputatului PNL Cornel Pieptea şi senatorului PSD Georgică Severin. Potrivit proiectului, Curtea Constituţională se va pronunţa, în ceea ce priveşte Parlamentul, doar asupra constituţionalităţii regulamentelor celor două Camere, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori. În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că prin decizia ca CCR să se pronunţe asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi asupra hotărârilor plenului celor două Camere reunite se încarcă în mod excesiv activitatea Curţii ceea ce dăunează bunului mers al activităţii acesteia şi a exercitării rolului de arbitru instituţional, rol asumat nu de puţine ori în contextul constituţional românesc. Raportul adoptat în Comisia juridică va fi înaintat spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor este primul for sesizat în acest caz.

Sursa:Realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212