Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie
Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestȘeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, va efectua, în perioada 12-14 ianuarie, o vizită în Marea Britanie, la invitația omologului său, amiralul Sir Tony Radakin.
Pe agenda discuțiilor se află analiza situației de securitate și stadiul implementării măsurilor destinate consolidării posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al NATO, aspecte ale cooperării bilaterale, respectiv sprijinul aliaților englezi în procesul de operaționalizare al Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est dislocat în România.
Pe lângă întrevederile de la ministerul britanic al apărării, programul șefului Apărării mai cuprinde vizite la unități militare, baze de pregătire și la think-tankul din domeniul apărării și securității Royal United Services Institute din Londra.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
5.1° Constanța 


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)







