REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
11.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie

Șeful Statului Major al Apărării, vizită în Marea Britanie

A.F. 16 ianuarie 2023 | 00:00 418

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a aflat, în perioada 11 - 14 ianuarie, în vizită oficială în Marea Britanie, la invitația omologului său, amiralul Sir Tony Radakin.

Daniel Petrescu

Cei doi oficiali militari au purtat discuții privind situația de securitate, angajamentul comun pentru libertatea de navigație în bazinul Mării Negre și evoluția și implicațiile războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. O atenție deosebită a fost acordată relațiilor de cooperare bilaterală, respectiv securizării flancului estic aliat, în cadrul procesului de consolidare a posturii de descurajare și apărare.

Militarii britanici au sprijinit procesul de  operaționalizare a structurilor NATO dislocate pe teritoriul României, contribuind, în mod special, la operaționalizarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est. De asemenea, Forțele Aeriene Regale au participat la întărirea serviciului de poliție aeriană asigurat de Forțele Aeriene Române, iar Forțele Navale Regale au participat, alături de Forțele Navale Române, în grupări navale permanente aliate pentru misiuni de supraveghere maritimă în apele naționale și internaționale ale Mării Negre.

„Marea Britanie este un aliat important și un partener strategic al țării noastre. Avem abordări similare în ceea ce privește situația de securitate, inclusiv pentru regiunea Mării Negre. Avem sprijinul colegilor britanici pentru a ne constitui capabilitățile defensive necesare realizării capacității de descurajare și apărare. Vom continua să găsim soluții împreună și să ne instruim în cadru multinațional”, a declarat generalul Daniel Petrescu.
Pe lângă întrevederile de la ministerul britanic al Apărării, programul șefului Apărării a mai inclus vizite la unități militare, baze de pregătire și la Royal United Services Institute.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272