Șeful Telegram, Pavel Durov, scapă de arestul preventiv
Șeful Telegram, Pavel Durov, scapă de arestul preventiv
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAutoritățile franceze au decis să ridice măsura arestării preventive a lui Pavel Durov, fondatorul platformei Telegram, care este cercetat pentru 12 infracțiuni legate de criminalitatea organizată. Durov urmează să fie transferat la Palatul de Justiție din Paris, unde ar putea fi inculpat, informează Le Figaro, citat de news.ro.
Procurorii l-au acuzat pe Durov că nu a luat măsuri pentru a preveni distribuirea de conținut ilegal pe Telegram, rețea de socializare care are peste 900 de milioane de utilizatori. Compania respinge aceste acuzații.
Pavel Durov, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în nordul Parisului, în baza unui mandat de căutare emis de autoritățile franceze. El era însoțit de garda sa de corp și de asistenta sa. Durov sosise din Baku, Azerbaidjan, și intenționa să petreacă cel puțin o noapte la Paris, unde plănuise o cină.
Potrivit publicației de investigații Le Canard enchaîné, Durov ar fi spus polițiștilor la momentul reținerii că avea o întâlnire programată la cină cu președintele Emmanuel Macron. Palatul Elysee a negat oficial acest lucru, un consilier precizând că „în acea seară, președintele a fost la Le Touquet”, citează realitatea.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.8° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




