REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Şeful Volkswagen: China este deschisă la negocieri privind taxele vamale

Şeful Volkswagen: China este deschisă la negocieri privind taxele vamale

A.F. 5 august 2024 | 00:00 241

Directorul general al Volkswagen AG, Oliver Blume, a afirmat că Europa şi China ar trebui să construiască regimuri tarifare care să-i recompenseze pe cei care investesc în producţia auto internă şi a adăugat că miniştrii chinezi pe care i-a întâlnit recent la Beijing sunt deschişi pentru discuţii şi au ca obiectiv o soluţie corectă, transmite Reuters.

seful Volkswagen: China este deschisa la negocieri privind taxele vamale

Declaraţia sa vine în condiţiile în care Comisia Europeană a impus din 5 iulie taxe vamale provizorii la importurile de maşini electrice (EV) din China. Tarifele vamale suplimentare care se aplică celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

"Când ei investesc în Europa şi lucrează împreună cu ţările europene este un element pozitiv, de care ar trebui să se ţină cont ... când noi investim în China vrem să beneficiem de aceleaşi condiţii", a declarat Oliver Blume, după publicarea rezultatelor financiare ale celui mai mare producător auto european.

Într-un comunicat de presă, Volkswagen a informat că va trebui să facă "eforturi semnificative de reducere a costurilor" în semestrul doi din 2024 şi dincolo de această perioadă, pentru a redresa marja de profit, care în primul semestru a fost "prea scăzută".

Grupul german a precizat că îşi reduce şi mai mult capacitatea de producţie şi îşi modifică cheltuielile legate de software, după investiţia sa în producătorul de vehicule electrice Rivian. În anumite uzine, compania a redus deja capacitatea cu 25%, inclusiv la fabrica sa principală din Wolfsburg, ca parte a obiectivului mai amplu de reducere a capacităţii cu 10% în Europa.

De asemenea, Oliver Blume a anunţat că Volkswagen se va alătura companiilor rivale în prelungirea gamei de maşini cu motoare cu combustie, potenţial adăugând noi modele, dar fără a majora cheltuielile totale de investiţii.

Joi, acţiunile Volkswagen înregistrau un declin de 1,6% la Bursa de la Frankfurt, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere