REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Seminar “Instruire de bază privind Convenţia şi Codul STCW”, organizat de ANR

Seminar “Instruire de bază privind Convenţia şi Codul STCW”, organizat de ANR

Replica API 28 iunie 2017 | 00:00 425

Autoritatea Navală Română, cu sprijinul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, organizează la Constanța, în perioada 27 - 30 iunie 2017, Seminarul “Instruire de bază privind Convenția și Codul STCW”.

Instruirea se adresează funcționarilor din administrațiile maritime și personalului din instituțiile de învățământ și perfecționare din domeniul maritim, care aplică Convenția și Codul STCW sau care doresc să își sporească expertiza în domeniul STCW și să facă schimb de experiență cu reprezentanți ai administrațiilor maritime sau cu instituțiile de educație și perfecționare din domeniul maritim.

Cursul este organizat cu scopul de a oferi participanților o imagine de ansamblu asupra Convenției și Codului STCW, precum și asupra Directivelor relevante ale Uniunii Europene și este susținut de experți din cadrul EMSA. Având în vedere utilitatea sa, atât la nivel național, cât și la nivel inter-regional, la eveniment participă reprezentanți din cadrul Autorității Navale Române, CERONAV și administrațiile maritime regionale din Bulgaria și Republica Moldova.

În cadrul seminarului se vor aborda probleme privind certificarea și recunoașterea certificatelor personalului navigant, recunoașterea și menținerea competențelor profesionale, standarde medicale, responsabilități ale companiilor, evaluarea competențelor și standardele de calificare pentru evaluatori, instructori și supervizori, instruirea la bordul navei, facilități de instruire, utilizarea simulatoarelor, emiterea documentelor personalului navigant și controlul procedural.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La instruire, se invata ceva si despre shpagile de la brevetare?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272