REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Semnal de la BNR despre problema ANAF în colectarea TVA: lecția unei reforme fiscale neterminate

Semnal de la BNR despre problema ANAF în colectarea TVA: lecția unei reforme fiscale neterminate

Mariana MURAT 11 iunie 2025 | 00:00 421

Un grafic publicat pe rețelele sociale scoate din nou la lumină una dintre cele mai importante evoluții fiscale ale ultimilor ani: scăderea spectaculoasă a gap-ului de TVA din România – diferența dintre TVA-ul estimat ca fiind datorat și cel efectiv colectat de stat – de la 36,7% în 2021 la 30,6% în 2022.

Semnal de la BNR despre problema ANAF in colectarea TVA: lectia unei reforme fiscale neterminate

Fostul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, actualmente membru în Consiliul de Administrație al BNR, a comentat acest rezultat într-o postare pe LinkedIn, oferind o perspectivă din interior asupra cauzelor acestei scăderi și asupra revenirii ulterioare, în 2023, la un nivel de 33,7%.

Nazare afirmă că principalul factor care a determinat scăderea gap-ului de TVA în 2022 a fost conectarea caselor de marcat fiscale la sistemul informatic al ANAF – un proiect promis ani la rând, dar implementat în mod efectiv abia în perioada mandatului său.

„Fără date reale, în timp real, nu putem construi un sistem fiscal eficient”, subliniază fostul ministru, arătând că această măsură a fost nu doar implementată, ci și susținută printr-un efort administrativ major: softul a fost dezvoltat „in house” de Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF), a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar România a reușit să deconteze ulterior peste 700 de milioane de lei din fonduri europene – absorbție reală, nu simplă prefinanțare.

În paralel, au fost puse bazele pentru digitalizarea mai amplă a administrației fiscale, prin inițierea unor proiecte precum e-Factura și SAF-T.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere