REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
16.6° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Senat: Două ordonanţe privind acordarea concediilor medicale şi prelungirea termenului pentru şomaj tehnic, adoptate

Senat: Două ordonanţe privind acordarea concediilor medicale şi prelungirea termenului pentru şomaj tehnic, adoptate

Replica API 2 februarie 2021 | 00:00 1006

Senatul a adoptat, luni, în şedinţa de plen, OUG 209/2020, prin care se stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi OUG 211/2020, care prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

Pentru fiecare din cele două ordonanţe s-au înregistrat 123 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 11 abţineri, scrie Agerpres.

OUG 209/2020 prevede, printre altele, că persoanele asigurate, pentru care a fost instituită măsura izolării la domiciliu sau într-un un loc declarat, beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în baza certificatelor de concediu medical, acordate de către medicul de familie ca urmare a documentelor eliberate de către direcţiile de sănătate publică, şi peste termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 180/2020, având în vedere volumul de activitate al acestor instituţii.

Actul normativ mai vizează reducerea la maximum 10% a procentului de 50% reglementat în OUG 180/2020 prevăzut în cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligaţiile contractuale, procent care se va aplica gradual, în funcţie de numărul de abateri.

OUG 211/2020 prelungeşte până la 30 iunie 2021 acordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi.

Cele două ordonanţe vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212