REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Senat: Valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 la 1.200 lei

Senat: Valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 la 1.200 lei

Replica API 22 iulie 2020 | 00:00 1205

Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 de lei la 1.200 lei.

Senat: Valoarea indicatorului social de referinţă creşte de la 500 la 1.200 lei

"Valoarea indicatorului social de referinţă este de 1.200 de lei. Valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie a anului curent în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior", se arată în proiectul de lege adoptat de senatori, scrie Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, indicatorul social de referinţă a devenit, începând din anul 2012, unitate de referinţă în raport cu care se stabilesc cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială, iar valoarea lui a rămas de atunci la 500 de lei.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere