REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Senatorul care a trecut de la PNL la ALDE se mută la Constanţa cu tot cu cabinet parlamentar

Senatorul care a trecut de la PNL la ALDE se mută la Constanţa cu tot cu cabinet parlamentar

Replica API 25 iunie 2018 | 00:18 387

Ion Popa

Senatorul Ion Popa, cel care anunţa în urmă cu puţin timp că părăseşte PNL pentru ALDE, se mută “cu arme şi bagaje” de la Argeş la Constanţa!

“Anunţ că demisionez din grupul PNL şi începând de astăzi voi activa în grupul ALDE”, declara, în plenul Parlamentului, Ion Popa, iar pe Facebook a explicat: “De 16 ani sunt fidel valorilor și principiilor liberale. Am fost președinte de filială timp de 7 ani, vicepreședinte executiv al PNL, senator ales și liderul celui mai mare grup din Senat al partidului. Această perioadă a fost plină de provocări: cu bune, cu rele, cu multe greutăți și, alături de colegii liberali, ne-am bucurat, ne-am întristat, am caștigat și am pierdut. Nu am lipsit de la nicio bătălie electorală și am depus toate eforturile să realizăm obiectivele propuse, obiective asumate de întreaga echipă”.

După aceste explicaţii, Ion Popa urmează să fie prezentat şi la Constanţa, acolo unde va activa ca parlamentar. “Îşi mută cabinetul parlamentar la Constanţa, va întări organizaţia de aici”, au precizat surse din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Andrei Gerea

Ion Popa este parlamentar de Argeş, la fel ca şi actualul preşedinte interimar al ALDE Constanţa, Andrei Gerea. Odată cu venirea la Constanţa, Ion Popa îşi asigură încă un mandat de parlamentar: „Va candida pe lista de aici în 2020”.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca,curvele se muta de la un bordel naspa la unul de lux - jartea penala se muta ca ciolanul este mai bun
5
0
Domnule Learciu 8:26 esti indignat?dar dumneata parca erai sluga Stavrositei pe vremuri, la PDL. Nu vrei dumneata sa pleci la PMP? Si ia-l si pe Racu cu tine...
5
1
Dupa mecla se vede ca e un impostor cu veleitati de gigolo. Hai sktr
13
4
Inca o canalie , inca un impostor , inca un mizerabil , in viata publica din Constanta !
17
4
se muta la constanta ca sa faca puscarie la poarta alba unde e mai relax decit in alte centre
21
4
Sunt indignat! Oare cat mai rezista vechii membrii ai partidului sa taca si sa accepte totii traseistii care n-au facut nimic pentru constanta si vin doar sa capuseze firmele petroliere cum face si Gerea si sa ia locurile eligibile in parlament in dauna celor ce au muncit in judet pentru constanteni! Rusine celor ce accepta de dragul servilismului astel de situatii! Nu mai exista in Constanta oameni capabili, luam ce arunca altii? RUSINE!
29
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614