REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai: România face un nou pas major spre un sistem de pensii mai echitabil și mai transparent

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai: România face un nou pas major spre un sistem de pensii mai echitabil și mai transparent

Virgil STOIAN 10 august 2024 | 00:00 438


Senatorul PSD, Alfred Laurențiu Mihai, spune că România face un nou pas major spre un sistem de pensii mai echitabil și mai transparent: pentru prima dată, toate pensiile aflate în plată sunt recalculate simultan, într-o acțiune de amploare, fără precedent.

Senatorul PSD Alfred Laurentiu Mihai: Romania face un nou pas major spre un sistem de pensii mai echitabil si mai transparent

"Guvernul și Ministerul Muncii au reușit să mobilizeze resursele necesare pentru a finaliza această recalculare până la termenul stabilit, 1 septembrie 2024.

Țin să punctez că acest proces a început deja, iar deciziile de recalculare vor fi distribuite pensionarilor începând cu data de 16 august.

În egală măsură, voi insista asupra faptului că recalcularea pensiilor are un scop clar: eliminarea inechităților din sistemul de pensii.

Astfel, pensionarii care au muncit și au contribuit în mod egal vor primi pensii egale. Deși unele pensii ar putea fi mai mici conform noii formule, nicio pensie nu va scădea efectiv, menținându-se cuantumul cel mai avantajos pentru pensionari.

Este important de menționat că acest proces de recalculare este diferit de recunoașterea drepturilor suplimentare din venituri nepermanente, care va avea loc după 1 septembrie 2024.

Partidul Social-Democrat va milita în permanență pentru o recompensă corectă a celor care au muncit întreaga viață: recalcularea pensiilor este și rămâne un pas major spre un sistem mai echitabil, în care munca și contribuțiile sunt recompensate corect.

Sunt beneficiile de care se vor bucura peste 3 milioane de pensionari români și o dovadă a faptului că, atunci când există voință și determinare, echitatea socială poate fi realizată, aducând mai multă siguranță și respect pentru pensionarii români", spune senatorul PSD.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A dracului pielea pe voi ! Dispare inechitatea nenorocitilor ,adica toti sa luati pensii egale ( asa dispar diferentele ? )......Dar asta merita cei care va voteaza ,vor afla dupa alegerile din toamna (din cauza asta tot amanati sa predati deciziile de recalculare )
1
0