REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Senatorul Silviu Coșa: PNL nu intră în acest joc iresponsabil al moțiunii de cenzură. Video

Senatorul Silviu Coșa: PNL nu intră în acest joc iresponsabil al moțiunii de cenzură. Video

Robert NENCIU 15 februarie 2025 | 00:00 3669

Senatorul PNL Silviu Coșa a declarat, în cadrul unui interviu acordat cotidianului Replica de Constanța, că bugetul României a fost construit pe respectarea țintei de deficit de 7% și pe un program investițional ambițios. El a precizat că instabilitatea politică a generat anul trecut un blocaj de câteva zile în care România nu s-a putut împrumuta deloc. În ceea ce privește moțiunea de cenzură despre care se vorbește tot mai des, Coșa a afirmat că PNL nu are cum să susțină un astfel de demers.

Senatorul Silviu Cosa: PNL nu intra in acest joc iresponsabil al motiunii de cenzura. VideoRobert Nenciu, Silviu Coșa

Adoptarea bugetului României pentru anul 2025 a fost o misiune extrem de grea, având în vedere limitele în care trebuia să încadreze acest buget. Senatorul PNL de Constanța Silviu Coșa a declarat că, în momentul de față, România are un buget care permite administrațiilor locale să demareze și ele adoptarea bugetelor locale pentru a putea funcționa corespunzător.

„Și ca prefect am avut un început de mandat interesant și ca director la Fisc, am avut un mandat interesant. Principalul este să reușim să facem față atribuțiilor și sarcinilor care ne sunt puse în față și din acest punct de vedere, pentru a reveni și la introducerea pe care ați făcut o, principalele solicitări pe care le aveam față de bugetul de stat erau legate în primul rând de acest deficit bugetar care trebuia să se cantoneze într-un maxim de 7% astfel încât să putem beneficia în continuare de bani europeni. Acest lucru s-a întâmplat, legea bugetului de stat a fost și publicată în monitorul oficial, în momentul de față România are un buget, lucru foarte important și pentru autoritățile locale care au la rândul lor bugete de stabilit pot demara în momentul de față întocmirea bugetelor, supunerea lor spre dezbatere, astfel încât fiecare unitate administrativ teritorială, fiecare comună, fiecare oraș, fiecare municipiu să știe încotro se îndreaptă în 2025“, declarat Silviu Coșa.

El a precizat că România a avut noroc că Uniunea Europeană a permis un program de 7 ani pentru a ajunge la o țintă de deficit bugetar de 3%.

Senatorul Silviu Cosa: PNL nu intra in acest joc iresponsabil al motiunii de cenzura. VideoSenator PNL, Silviu Coșa

„Obiectivul principal este acel 7% deficit bugetar. Anul trecut am ajuns la 8,7% deficitul bugetar. Ministrul Finanțelor a reușit, la momentul respectiv, să negocieze cu reprezentanții Comisiei Europene să obțină un interval de 7 ani de zile în care să ajungem la un 3% deficit bugetar, astfel încât tot efortul pe care trebuie să îl facem cu reducerea cheltuielilor bugetare și cu creșterea veniturilor să nu afecteze nici viața de zi cu zi a cetățenilor, nici efortul investițional. Aceasta primă țintă 7% deficit bugetar este dovada unei economii sănătoase, o economie care poate rezista și la alte șocuri așa cum în perioada trecută am avut șocuri. În plus ceea ce contează foarte mult este efortul investițional. Avem de recuperat bani europeni. Să nu uităm că sub guvernul Ciucă, România ajunsese la un grad de absorbție al fondurilor europene de peste 95%. Trebuie să ajungem din nou în acea zonă și nu o putem face altfel decât îndeplinind țintele și jaloanele din PNRR astfel încât pe de o parte să reușim să accesăm acele fonduri care ne-au fost blocate întrucât, nu am îndeplinit obiectivele asumate, pe de altă parte să reușim să aducem și următoarele tranșe de bani din PNRR. Eu sper ca și sindicatele să înțeleagă. Am avut câteva discuții chiar și direct, prin intermediul ministerelor. Fiecare agenție în parte, sindicatele trebuie să înțeleagă că fără aceste reduceri de cheltuieli, fără aceste restructurări, inclusiv restructurări de personal, va trebui să umblăm puțin mai mult la ceea ce înseamnă taxe și impozite. Nu cred că cineva își dorește o discuție despre o creștere a taxei pe valoare adăugată cam 21-22 sau 24%.

Senatorul Silviu Cosa: PNL nu intra in acest joc iresponsabil al motiunii de cenzura. VideoRobert Nenciu, Silviu Coșa

Un lucru pozitiv este faptul că atât specialiștii Băncii Mondiale, cât și cei ai Fondului Monetar  Internațional, de comun acord au stabilit ca o prognoză că România va beneficia de o creștere economică de aproximativ 2,5% în acest an, o prognoză mult mai favorabilă decât cea pe care chiar noi am făcut-o“, a precizat Silviu Coșa.

Video 1:

Reforma fiscală nu este un element punctual

Senatorul PNL consideră că reforma fiscală este necesară, afirmând că ea se face treptat, fiind începută de mai mult timp.

„Reforma fiscală nu este un element punctual, nu este un lucru care se întâmplă astăzi, mâine sau peste o lună, este un proces care este în plină desfășurare în ceea ce privește colectarea veniturilor despre care se vorbește foarte mult, ca mijloc de creștere a încasărilor bugetare. Colectarea veniturilor a crescut de la an la an, bineînțeles nu a crescut spectaculos, a crescut cu 1% a crescut cu 2%, a crescut într-un procent uneori mai mic decât ar fi fost nevoie sau decât ar fi fost planificat in buget, însă procesul este unul de creștere continuă, iar ratele bugetare cunosc un grad de recuperare infinit mai mare decât acum 15 ani. Pe de altă parte este vorba de predictibilitate mai mare a întregului sistem de taxe și impozite iar pentru asta este nevoie de o transparență mai mare și de un dialog. Avem nevoie de stabilirea unor mecanisme de dialog mai eficiente cu cei care vor fi afectați de aceste taxe și impozite din care se construiește bugetul de stat. Bineînțeles este vorba și de stabilirea unui cadrul legislativ de așa natură încât să împiedice într-o mai mare măsură optimizarea fiscală, acea fugă după taxe și impozite mai mici prin tot felul de găselnițe“, a afirmat Coșa.

Senatorul Silviu Cosa: PNL nu intra in acest joc iresponsabil al motiunii de cenzura. VideoRobert Nenciu/Silviu Coșa

Instabilitatea politică a influențat tot ceea ce s-a întâmplat

Senatorul PNL consideră că instabilitatea politică este susținută artificial prin diverse situații create de anumiți politicieni, care fac acest lucru doar cu scopul de câștiga voturi, fără a veni cu soluții. Coșa mai spune că PNL nu are cum să intre în jocul iresponsabil al opoziției în ceea ce privește moțiunea de cenzură.

Senatorul Silviu Cosa: PNL nu intra in acest joc iresponsabil al motiunii de cenzura. VideoRobert Nenciu

„Instabilitatea politică aș spune 100% că a influențat tot ceea ce s-a întâmplat. În unele situații, la sfârșitul anului trecut România a fost blocată să acceseze piețele financiare pentru câteva zile, mai ales după anularea alegerilor prezidențiale. În momentul de față noi trebuie să luăm niște măsuri ca să compensăm într-o oarecare măsură instabilitatea politică. Stabilitatea politică este foarte importantă și întotdeauna ea se completează cu stabilitatea economică și cea socială. În niciun caz PNL nu are cum să intre în acest joc politic iresponsabil privind moțiune de cenzură. La momentul când Ilie Bolojan era președintele interimar al PNL a dat dovadă de consecvență și seriozitate și interesul național a primat întotdeauna. Această moțiune nu are cum să fie susținută de PNL. Este un gest politicianist care nu are niciun fel de finalitate. Consider că această tensiune politică este susținută într-un mod artificial pentru că în momentul când suntem pe cale să dezamorsăm o situație apare imediat alta. Cred că sunt doar gesturi care se fac doar gândindu-se la cele 5-10.000 de voturi care pot fi câștigate printr-un astfel de gest politic fără ca persoanele care generează aceste situații artificiale să ia în calcul ce trebuie cu adevărat pentru România, dar mai ales fără ca aceste persoane să aibă o soluție reală pentru ce se întâmplă după aceea“, a concluzionat Coșa.  

Video 2:

 

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?