REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Senatorul Vergil Chiţac îşi face partid local

Senatorul Vergil Chiţac îşi face partid local

Replica API 19 noiembrie 2019 | 00:00 535

Se pregăteşte pentru Primăria Constanţa?

Se pregăteşte pentru Primăria Constanţa?

După plecarea din PNL, senatorul Vergil Chiţac (aflat la primul său mandat) a pus bazele unei asociaţii prin intermediul căreia organizează diverse acţiuni – bunăoară în instanţă, împotriva unor PUZ-uri sau a unor construcţii considerate ilegale, ori de ecologizare spaţii verzi şi aşa mai departe. Este vorba despre Asociaţia Constanţa Altfel, cea care a contestat în instanţă şi regulamentul parcărilor.

Devenită cunoscută la nivelul municipiului, asocaţia îşi va “împumuta” numele şi unui partid local, care să sprijine candidaturile membrilor săi în alegerile locale. Momentan, procedura de înscriere a acestui partid local întâmpină greutăţi în instanţă. A fost respins, dar s-a revenit cu documentaţi, iar membrii asociaţiei speră ca în cel mai scurt timp să definitiveze procedura.

Este de aşteptat ca din partea acestui partid local să candideze din nou şi Vergil Chiţac. Actualul senator independent a candidat la Primăria Constanţa în 2016, la acea vreme din partea PNL. A obţinut un scor extrem de bun, scor despre care liberalii au comentat, ulterior, că ar fi al partidului. Probabil că adevărul este undeva la mijloc. Pentru alegerile din 2020, Vergil Chiţac nu a anunţat care este decizia sa, însă, indiferent de aceasta, contracandidaţii lui Decebal Făgădău ar trebui să înţeleagă că dacă nu ajung la un compromis şi “rup” voturile, câştigătorul va fi acelaşi Decebal Făgădău.

Rămâne de văzut ce candidat va “produce” PNL (momentan este un mister), dacă Stelian Ion (de la USR) va renunţa în favoarea unui candidat mai bine cotat – asta dacă nu cumva din sondaje va reieşi că el este cel mai bine poziţionat. Şi, în fine, să reamintim rezultatele pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa din anul 2016:

Decebal Făgădău – 43.320 voturi (41,86%);

Vergil Chiţac – 35.755 voturi (34,8%);

Claudiu Palaz – 7.031 voturi (6,77%);

Andrei-George Popescu – 4.588 voturi;

Gigi Chiru – 3.672 voturi;

Ion Budi – 2.673 voturi;

Omer Sunay – 1.486 voturi;

Nicolae Grosu – 1.273 voturi;

Andrei Nicolae Tatu – 1.116 voturi;

Claudiu-Octavian Ceti – 859 voturi;

Dumitru Bădrăgan – 804 voturi;

Gheorghe Caruţiu – 662 voturi.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ahahahahaha
2
4
sa tragi tzeapa partidului care te-a facut parlamentar, apoi sa te milogesti de Alde sa te primesca si pe tine in partid dar sa iei flit, Alde care din foame de membri a primit-o si pe femeia de servici, iar apoi sa te declari independent, inseamna sa fii secatura politica perfecta!Ca "independent" are chitac atatea bani pentru o campanie electorala? Si daca da, de unde? Din fostul salariu de bugetar sau din pensie? Sau urmeza sa "achite" "datoriile" celor care il finanteaza, atunci cand ajunge primar? Concluzia: perfect ptr functia de primar al Constantei! Prostii sunt invitati sa-l voteze!
10
9
Porcul are biroul parlamentar la Vega Travel..pe Tomis...oare la Comanescu....inburghezitul, boierul, mosierul...
12
8
Vitam orice numai fagadau nu!
9
6
Votam Mos Teaca...
1
11
Votez Virgil Chitac profesor universitar
11
17
Singurul care stie si poate sa epureze balamucul creat de Mazare si gashca lui in 20 de ani ! Te votez, Amirale !
19
17
Popescu Andrei primar
3
24
Ba boule, sa ii mute in lagare, nu in palas
10
5
Amirale, las ca e bine! Toate comentariile arata un singur lucru: a inceput sa le tremure curu tuturor celor care stiu ce poti! Nu i lua in seama pe cei care arunca cu noroi peste cariera ta...sunt oameni de carpa, oameni de nimic! Tu vezi ti de treaba ta, sprijina in continuare Constanta asa cum ai facut o pana acum...Sa ti dea Dumnezeu noroc si sa te vad la Primarie! EU TE VOTEZ!!!
24
21
Aleg raul cel mai mic.Doar nu o sa aleg Fababou,care face HCoan langa casa mea si ne-a distrus linistea.A umplut orasul de tigani,a dat sfoara in tara ca face casa ptr ei si au tot venit.A trimis oameni de la primarie in HC sa le faca buletine de Cta,atat de disperat e sa isi asigure votanti.Cine muta HC in Palas,primeste votul cart.Tomis N. AJUNGE CU MOCANGEALA PTR TIGANI SI PENSIONARI,ies tinerii la vot sa isi ia orasul inapoi.A facut parcari cu plata si cursuri de calculatoare ptr tigani.Ne obliga sa stam la radet,sa ne fure ei sa dea la tiganet caldura gratis.Huo!orice in afara de Fagabou.
22
8
Uite asa sunt obligat sa-l votez pe Fagadau.
16
26
Idiotul asta oportunist viseaza sa fie sef la primarie. Dracu il mai voteaza
31
24
Vergil daaaa parca a mai vrut o data sa fie primar.NU ia iesit insista saracu ciiit de inocent e.Acu o trage cu part local.Laaaasane mai lasane
27
18
ASta iar se duce la Comanescu sa cerseasca pentru campanie cu promisiuni ca ii da inzecit daca iese primar. HUOOOOOO
31
14
Chitac e un individ cu carte dar cu un caracter infect! A ajuns amiral cu o stea folosindu-se de Hasoti si Dragomir avand sponsor pe vechiul sau student Comanescu! A beneficiat de sprijinul amiralului Marin care l- a salvat de ancheta de coruptie prin care i se cerea provenienta casei de la Eforie Nord, apartamentului din Constanta si masinii luate in acelasi an! Cu un salariu de bugetar de circa 5 mii lei pe luna in 2008! Mergea la petreceri cu acestia! A ajuns rectorul Academiei calcand pe cadavre! Erau altii mult mai valorosi ca el dar care au fost intimidati!
31
16
Bravo Vergil, da-i inainte! Pe ei si pe mama lor!
23
23
Cine e Chitac?
30
15
viseaza fagadai verzi pe pereti ! Muie !
14
15
useristi a lui coldea nu l lasa sa isi faca partid! E normal!Stelian trebuie sa iasa la primarie ca sa continue sponsorizarile catre firmele securiste
18
17
Chitac alupigus domnule drag.
20
16

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272