REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Sentință, după 10 ani de procese, într-un dosar de furt de produse petroliere

Sentință, după 10 ani de procese, într-un dosar de furt de produse petroliere

Replica API 23 mai 2022 | 00:44 3059

Ion Gabriel Poenaru a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mădălin Corneliu Ionescu a primit 7 ani de închisoare, însă instanța a constatat integral executată pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată acestuia. Ceilalți inculpați, respectiv, Grigore Marian-Teodor, Petre Sorin, Lupu Marian-Verone, Ţiţimeaua Stelian şi Bărbulescu Marian au primit câte trei ani cu suspendare, iar Doga Hristu a fost achitat. Cei 7 au fost acuzaţi că au spart şi furat produse petroliere din conductele subterane aparţinând companiilor Oil Terminal Constanța, OMV Petrom-Petromar Constanța și S.C. Conpet S.A. Ploiești. Sentința a fost dată pe 17 mai 2022 și nu este definitivă. Vă reamintim că este vorba de o rejudecare a procesului.

Indivizii furau produse petroliere din conductele societăților Oil Terminal Constanța, OMV Petrom-Petromar Constanța și S.C. Conpet S.A. Ploiești. Astfel, Ion Gabriel Poenaru, în perioada noiembrie/decembrie 2010, împreună cu ceilalți inculpați, şi-a însuşit cantitatea de 82.200 litri motorină - în valoare de 380.114 lei, (găsită la data de 16.10.2010 în trei containere cu bazine metalice), ce a fost sustrasă anterior printr-o instalaţie artizanală racordată la conducta de transport motorină a Oil Terminal şi apoi depozitată de coautori în trei containere metalice aflate într-un imobil special achiziţionat în acest scop. Pe lângă această faptă, inculpații au sustras petrol și țiței din conductele firmelor OMV Petrom-Petromar Constanța și S.C. Conpet S.A. Ploiești.

Vă reamintim că inculpații au fost trimiși în judecată în anul 2012, iar pe 29 august 2017, Tribunalul Constanța decisese astfel: Ion Gabriel Poenaru condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare, Mădălin Corneliu Ionescu 3 ani și o lună închisoare, Marian Teodor Grigore 3 ani și 4 luni închisoare, Sorin Petre 4 ani și 8 luni, Marian Verone Lupu 3 ani și 4 luni, Doga Hristu 1,7 ani închisoare cu suspendare, Stelian Ţiţimeaua 4 ani de închisoare și Marian Bărbulescu tot 4 ani. Aceștia au depus apel la sentință și au obținut rejudecarea dosarului.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Titimeaua mai avea o condamnare cu suspendare pentru uciderea unui pieton Acum trebuia sa ia cu executare... ce face mafia furtului de motorina!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218