REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.1° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Serialul ''Stăpânul Inelelor'' va fi filmat în Noua Zeelandă

Serialul ''Stăpânul Inelelor'' va fi filmat în Noua Zeelandă

Replica API 19 septembrie 2019 | 00:00 426

Gigantul american Amazon Prime Video a anunţat miercuri că serialul său cu buget mare ''Lord of the Rings'' (Stăpânul Inelelor) va fi filmat pe parcursul următoarelor luni în Noua Zeelandă, ţara natală a lui Peter Jackson, regizorul trilogiei ''Lord of the Rings'', potrivit AFP.

Amazon va acorda un buget de peste un miliard de dolari (900 de milioane de euro) acestui serial, în speranţa că producţia va avea un succes comparabil cu cel al ''Games of Thrones'', produs de HBO.

Pentru scenariştii serialului, J.D. Payne şi Patrick McKay, Noua Zeelandă oferă ''frumuseţea'' Pământului de Mijloc, universul ficţional creat în anii 1930 de scriitorul britanic J.R.R. Tolkien.

"Avem nevoie de un peisaj maiestuos, cu ţărmuri, păduri şi munţi sălbatici, care ar putea totodată găzdui decoruri, studiouri şi artizani înalt calificaţi şi experimentaţi", au menţionat aceştia într-un comunicat.

Studiourile Amazon au precizat că etapa de pre-producţie a început deja şi că filmările vor începe la Auckland, ''în următoarele luni''.

Gigantul american şi-a luat angajamentul pentru realizarea mai multor sezoane ale acestui serial, a cărui acţiune este plasată într-o epocă anterioară celei descrise în trilogia lui Peter Jackson.

Saga realizată de cineastul neozeelandez a înregistrat un succes planetar şi a declanşat un adevărat avânt al sectorului turistic din această ţară.

În fiecare an, milioane de turişti vizitează Noua Zeelandă pentru a descoperi peisajele ''Pământului de Mijloc'', decorul imaginar din trilogiile ''Hobbit'' şi ''Lord of the Rings'', inspirate din opera lui Tolkien.

Aceste filme au contribuit la consacrarea Noii Zeelande drept unul dintre liderii mondiali ai industriei cinematografice, în special în domeniul efectelor speciale digitale.

"Este minunat să vedem că Noua Zeelandă şi Pământul de Mijloc îşi continuă colaborarea'', a declarat ministrul Economiei neozeelandez Phil Twyford.

Potrivit Invest Auckland, o agenţie de dezvoltare economică, această producţie va genera ''un boom economic imens şi va crea locuri de muncă''. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272