Serviciul de Ambulanţă îşi suplimentează echipajele, să facă faţă solicitărilor
Serviciul de Ambulanţă îşi suplimentează echipajele, să facă faţă solicitărilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAngajaţii muncesc la foc automat
Angajaţii muncesc la foc automat
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa lucrează în această perioadă la capacitate maximă. Zăpada a scos ambulanţele în stradă. Temperaturile scăzute fac ca telefoanele din dispeceratul Serviciului de Ambulanţă să sune în continuu.
"Nu avem probleme în judeţ. Ajungem la toate solicitările. Nu este nici o ambulanţă blocată în drum spre vreo solicitare. Întârzierile pe care le înregistrăm sunt minore, până în 5 minute, în localităţile izolate unde reuşim să pătrundem mai greu până la domiciliul celor care solicită ambulanţa. Noi suntem pregătiţi atât în staţia centrală, cât şi în cele 9 substaţii din judeţ. Toate ambulanţele sunt echipate cu anvelope de iarnă, suplimentar cu lanţuri dacă va fi cazul. Avem lopezi pentru fiecare ambulanţă, saci de nisip şi combustibil suficient. Toate ambulanţele sunt cu reviziile la zi", au declarat, pentru "Replica", reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă din Constanţa.
Este ştiut faptul că pentru angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa sărbătorile de iarnă nu au de multe ori miros de cozonac.
Decembrie este luna cea mai grea pentru cadrele medicale. "Medicii de familie nu mai lucrează. Ei îşi vor lua concedii, cabinetele vor fi închise, iar noi şi Unitatea de Primire Urgenţe trebuie să facem faţă valului de solicitări. În luna decembrie noi nu dăm concedii. Suntem nevoiţi să suplimentăm echipajele, atât în staţia centrală, cât şi în substaţii, până pe 7 ianuarie", au explicat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă.
A.V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News