REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Shell și TPAO vor începe luna aceasta forajele în Marea Neagră

Shell și TPAO vor începe luna aceasta forajele în Marea Neagră

Replica API 8 ianuarie 2015 | 00:00 216

Taner Yildiz: Bulgaria și România au descoperite resursele de petrol

Taner Yildiz: Bulgaria și România au descoperite resursele de petrol

Companiile petroliere Shell și Turkish Petroleum ( TPAO) vor începe în luna ianuarie lucrările de explorare maritimă pentru petrol și gaze naturale în zona de vest a Mării Negre, a declarat ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, informează cotidianul turc Daily Sabah. La o conferință de presă la care au participat și directorii celor două companii petroliere, Taner Yildiz a declarat că este încrezător că forajele vor conduce la descoperirea de petrol și gaze naturale. „Prioritatea noastră este să îmbunătățim cât mai mult posibil utilizarea resurselor energetice naționale. Țările vecine Bulgaria și România au descoperite resursele de petrol și gaze naturale în regiune. Astfel că sunt încrezător în rezultatele parteneriatului dintre TPAO și Shell”, a declarat Taner Yildiz, citat de agerpres.ro. Potrivit ministrul turc al Energiei, TPAO şi Shell vor cheltui aproximativ 300 de milioane de dolari pentru lucrările de explorare care vor avea loc la 100 de kilometri offshore de Istanbul. Nava care va efectua forajele a trecut prin Strâmtoarea Bosfor şi se îndreaptă spre zona de explorare. Taner Yildiz a mai spus că în 2014 un număr de 45 de companii petroliere, dintre care 28 companii turceşti şi 17 străine, au efectuat 226 de foraje exploratorii atât onshore cât şi offshore în Turcia. Cererea de resurse energetice în Turcia s-a dublat în ultimii 10 ani ceea ce obligă Turcia să caute noi surse de aprovizionare, pentru a reduce dependenţa de produsele petroliere importate. În 2012, Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), o subsidiară a ExxonMobil Corporation, şi OMV Petrom SA au anunţat o descoperire semnificativă de gaze naturale la sonda Domino -1, situată în blocul Neptun. Potrivit OMV, Sonda Domino -1 a întâlnit o acumulare de gaze naturale de 70,7 metri, estimările preliminare evaluând acumularea la 42 până la 84 miliarde metri cubi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108