Și-a amenințat cumnata chiar de față cu polițiștii: „Bag cuțitul în ea”
Și-a amenințat cumnata chiar de față cu polițiștii: „Bag cuțitul în ea”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMulți oameni, când e vorba de dezbatere moștenirii, ajung la cuțite, chiar dacă înainte lucrurile mergeau ca pe roate. Acesta este și cazul Ozlemei V., care după ce și-a pierdut soțul, fratele acestuia, Erghin V., a început să o amenințe cu moartea, chiar de față cu polițiștii, întrucât voia și el o parte din afacerea pe care o deținea fratele său.
Totul a început pe 10 ianuarie 2021, atunci când Ozlem V. s-a prezentat la Postul de Poliție pentru a sesiza faptul că Erghin V., cumnatul ei, a amenințat-o cu acte de violenţă şi cu moartea, creându-i o puternică stare de temere. Fiind audiată, Ozlem V. a declarat că, în luna mai 2020, soțul acesteia a decedat, el fiind administratorul unei societăţii care se ocupă cu agricultura, iar în urma decesului conducerea firmei a rămas în sarcina ei, fiind totodată întocmite acte în acest sens. Ulterior, Erghin V., fratele soțului său, a apelat-o telefonic, spunându-i că dorește o parte din societate, însă femeia i-a explicat că singurii succesori sunt ea împreună cu fiica ei minoră. Pe fondul acestor neînțelegeri privind societatea, Erghin V. a contactat-o telefonic pe Ozlem V. în nenumărate rânduri, amenințând-o cu acte de violență și chiar cu moartea.
Organele de poliție s-au deplasat la domiciliul lui Erghin V., iar acesta a declarat faptul că lucrează în cadrul societății fratelui său şi că are pretenţia de a primi o parte din firmă iar dacă nu i se va da ceea ce cere, atunci când o va întâlni pe Ozlem V. va băga cuţitul în ea. La data de 28 februarie 2021 a fost reaudiată Ozlem V., ocazie cu care aceasta a declarat că în urmă cu o zi s-a întâlnit cu Erghin V. și a început să o amenințe cu moartea, respectiv că o va spânzura în locul în care s-a spânzurat şi soţul ei şi că nu se va opri până nu va reuşi acest lucru.
Cu ocazia audierii lui Erghin V., acesta a declarat că la data de 10 ianuarie 2021, se afla la domiciliul său şi a contactat-o telefonic pe cumnata sa, pentru a se consulta cu privire la cât îngrăşământ şi motorină trebuie să cumpere pentru a efectua lucrările agricole iar Ozlem V. i-a spus că se va deplasa în zilele următoare împreună cu verişorii ei la domiciliul lui, pentru a discuta aceste aspecte. Tot în cadrul discuției telefonice de la acea dată, Erghin V. a precizat faptul că Ozlem V. i-ar fi spus că va veni cu verişorii ei şi „îi va rupe gâtul”.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Mangalia au decis să înceteze procesul penal pornit împotriva lui Erghin V., pentru infracțiunea de amenințare, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.4° Constanța 















