REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Și-a dus iubita ACASĂ cu MAȘINA, dar a uitat să-i spună că nu are permis

Și-a dus iubita ACASĂ cu MAȘINA, dar a uitat să-i spună că nu are permis

Replica API 26 februarie 2021 | 14:42 1720

Unui bărbat domiciliat în orașul Hârșova, județul Constanța, i-a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Prins de către lucrătorii poliției din cadrul Secției 7 Poliția Rurală Crucea, acesta a motivat că dorea să-și ducă acasă prietena, chiar dacă nu deținea un permis de conducere. Audiat în calitate de suspect și inculpat, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, și-a recunoscut fapta, drept pentru care a fost condamnat cu suspendare.

Un bărbat din Hârșova a fost pe punctul de a ajunge în închisoare după ce și-a dus iubita cu mașina acasă, deși acesta nu deținea un permis de conducere. Lucrătorii de poliție din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crucea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Gârliciu, au oprit pentru control o autoutilitară marca Volkswagen, de culoarea albă. La volanul autoutilitarei a fost identificat inculpatul Ș.E., care nu deținea permis de conducere, astfel fiind întocmit un proces-verbal în acest sens. Bărbatul a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că a venit din orașul Hârșova pentru a-și duce iubita acasă, în localitatea Gârliciu.

Bărbatul și-a recunoscut fapta

Audiat în calitate de suspect și inculpat, Ș.E., a recunoscut și a regretat fapta. Fapta bărbatului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzut de articolul 335, alineatul 1, din Codul Penal.

Ce a spus instanța

În baza faptelor comise de bărbat, i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni de închisoare cu executare, dar la apel s-a hotărât pentru inculpatul Ș.E., o pedeapsă cu suspendare. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Crucea, organ de supraveghere desemnat cu supravegherea sa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice documente și informații de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Impune inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. De asemenea, acesta a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Primăria orașului Hârșova.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614