REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.9° Constanța Sâm., 7 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7636
4.9° Constanța Sâmbătă, 7 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7636
 

Siegfried Mureşan promite că nu va crește din nou taxele: „Aceste măsuri au fost inevitabile“

Siegfried Mureşan promite că nu va crește din nou taxele: „Aceste măsuri au fost inevitabile“

A.F. 23 septembrie 2026 | 00:00 656

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, luni, despre datele economice prezentate de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că PSD încearcă „să îmbârlige oamenii”, pentru ca aceștia să fie manipulabili. El a dat asigurări că nu va creşte taxele, deoarece situația economică a României este acum mai bună.

Siegfried Muresan promite ca nu va creste din nou taxele: „Aceste masuri au fost inevitabile“Siegfried Mureşan

Mureşan a fost întrebat despre afirmaţiile lui Sorin Grindeanu privind situaţia gravă economică a ţării, potrivit news.ro.

„Nu cred că istoria PSD-ului este de a spune adevărul. Istoria PSD-ului este de a încerca să îmbârlige oamenii. Întotdeauna PSD-ul şi-a dorit ca oamenii să fie slabi, şantajabili, manipulabili, controlabili", a spus el.

„Oamenii trebuie să ştie adevărul. Economia, în urmă cu un an de zile, după prim-ministrul de atunci, a fost într-o situaţie la limită, pe marginea prăpastiei. Astăzi economia e stabilizată. În ultimul an au fost necesare unele măsuri pe care sunt sigur că Ilie Bolojan nu le-a luat cu inima uşoară. Acum, de îndată ce ne permitem, vom putea discuta de măsuri de relaxare fiscală. Sper să putem reveni şi cu TVA-ul, care acum e la 21%, înapoi la 19%, cât de curând posibil", a menţionat el.

Mureşan a mai spus că nu va majora taxele.

„Nu am nicio ezitare. În urmă cu un an de zile, România era la limită. Aceste măsuri de creştere de taxe au fost inevitabile. Din păcate, ele au fost necesare. Acum, situaţia este mai bună. În ultimul an, a trebuit făcută ordine, în următorul an, trebuie doar să nu mai vină cineva să facă dezordine. Ar fi păcat ca, după ce oamenii au făcut sacrificii în acest an, s-a făcut ordine, să vină cineva cu bocancii plini de noroi în casă să facă dezordinea făcută", a mai spus premierul desemnat”, a spus el.

Siegfried Mureşan a continuat: „Creşterile de taxe nu mai sunt necesare. Nu vom creşte taxele. Mi-aş dori să le scădem cât de repede posibil, o vom face de îndată ce ne permitem acest lucru. Nu pot promite că vor fi reduceri de taxe imediat, dar de îndată ce este posibil, vom face acest lucru. O indexare a pensiilor, o indexare a salariilor, sigur că este de dorit de îndată ce avem spaţiu".

Preşedintele PSD a spus luni într-o conferinţă că România are 12 luni consecutive de scădere a puterii de cumpărare, iar cei mai afectaţi sunt pensionarii.

„Avem cea mai puternică prăbuşire a consumului din Uniunea Europeană, chiar din Europa. Avem cea mai mare cădere a producţiei industriale din Uniunea Europeană, minus 6,3%. Ne confruntăm cu cea mai mare scădere a investiţiilor străine directe din ultimii 15 ani, cu aproape 600 de milioane de euro, mai puţin decât în trimestrul 2 al anului 2025. La toate acestea se adaugă cele mai mari majorări la preţul energiei electrice şi la combustibil, cu benzina peste 10 lei şi motorina peste 11 lei", a spus Grindeanu.

„PSD nu poate gira, prin vot, continuarea acestui model economic al dezastrului. Am văzut că domnul Mureşan, inclusiv în această dimineaţă, a anunţat mândru că vrea să fie discipolul domnului Bolojan. De aceea PSD nu îl poate vota", a precizat Grindeanu, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
antecomentatorilor ar trebui sa vina grindeanu la butoane. Mmmwie pesede !!! Cu mult kkkt !!! Si sustinatorilor !!!
2
0
Se se care dracului de unde a fost adus si asta repede,ca pierdem timp aiurea.
1
2
mars mai clipacila asa ati zis si in 2024 nu taxe impozite tva marit si.... ce sa vezi
3
3
alegeri anticipate ar fi fost solutia buna si asta trebue si acum!dizolvarea parlamentului si noi alegeri sa i invete pe p s disti minte nu va mai.... intra decat 10 15 la suta! restul a u r ! 40 ,55 la suta ! ce face nicusor c... de arici ????
4
2
un alt cretin
3
2
Aceeasi vrajeala ca lui N,D.
5
2
iei 13 mii de euro pe luna salariu din banii nostri, fir-ai al draq cu ma-ta.
7
3