REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Silvicultorii vin la ușa lui Nicolae Ciucă, dezaprobând negocierile din PNRR

Silvicultorii vin la ușa lui Nicolae Ciucă, dezaprobând negocierile din PNRR

Victor ROTARU 12 ianuarie 2023 | 08:58 744

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, joi, 12 ianuarie, în faţa sediului Guvernului, un amplu miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare, la care sunt aşteptaţi să participe circa 5.000 de membri de sindicat şi invitaţi din partea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis AGERPRES, principalele revendicări ale protestarilor vizează: retragerea de la Guvern a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative.

"Pentru un pumn de arginţi de la Comisia Europeană, România este pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăţie şi resursă regenerabilă pe care această ţară o mai are şi a cărei valoare este una inestimabilă. România beneficiază de o alocare de 29 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de 14 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 15 miliarde euro, iar sub presiunea unor negocieri neinspirate care au stat la baza aprobării PNRR, recunoscute public inclusiv de reprezentanţi guvernamentali, şi a unor recomandări trasate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Guvernul României pune în pericol soarta celor 3,1 milioane hectare păduri proprietate publică de stat, care stochează în prezent un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare ce depăşeşte 100 miliarde euro", susţin reprezentanţii Silva.

Mitingul din Piaţa Victoriei va avea loc în intervalul ora 10:00 - 13:00, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cu silvicultura ? Mergeti la ministerul mediului la boanghina ordinara care fura in continuare padurile !!!
2
0
Mai,mai,doar nu credeați ca pnrr ul e chiar gratis.Ma repet,citiți scrisorile lui Eminescu,(cele 5),cam de la jumăt**e n colo.Sa vedeți acolo asemănări cu ce i acum.Incercati,ca i gratis.
4
1
s a vandut tot ce s a putut!se va vinde pe repede nainte! sunt interese mari, afaceristii furaciosi nu dorm ,gandesc ce si cum s a mai dea un tun,cat se poate cat nu, cauta!
4
0
cei care au negociat pnrr, erau de la usr. tot in presa, a scris de legaturile lor cu interesele altora, nu ale poporului roman! asta a-ti votat, asta aveti!
3
2
sa mearga la USR-istul ghinea ca el a facut pnrrul pe persoana fizica
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212