Simona Halep își va afla duminică prima adversară de la WTA Miami
Simona Halep își va afla duminică prima adversară de la WTA Miami
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSimona Halep revine în circuitul WTA la turneul de la Miami, iar dubla campioană de Grand Slam va afla duminică numele adversarei pe care o va întâlni în runda inaugurală.
Simona Halep va afla duminică împotriva cui își va face revenirea în circuitul WTA
Beneficiară a unui wildcard, Simona se va întoarce pe teren după o absență de un an și jumătate, perioadă în care a fost suspendată în urma unui scandal de dopaj (a obținut reducerea suspendării la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de la 4 ani la 9 luni).
Tragerea la sorți a tabloului principal de la Miami Open va avea loc duminică, 17 martie, de la ora 19:00 (ora României).
Partidele din turul întâi se vor disputa începând de marți, 19 martie, zi în care este așteptată să-și facă apariția pe teren și Simona Halep, fostă lideră a clasamentului mondial.
România are patru jucătoare acceptate direct pe tabloul principal de la WTA Miami: Sorana Cîrstea (22 WTA - favorită 19 - acceptată direct în turul al doilea), Ana Bogdan (65 WTA), Jaqueline Cristian (82 WTA) și Simona Halep (fără clasament).
Miami Open, turneu din categoria WTA 1000, va avea loc în perioada 19-31 martie. Se va juca pe suprafață hard, pe tabloul principal se vor afla 128 de jucătoare și vor fi acordate premii totale în valoare de $8,995,555. Campioana en-titre este Petra Kvitova (este însărcinată și nu va participa la ediția din acest an).
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.2° Constanța 







.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



