Simona Trașcă, mesaj emoționant pentru Mara Bănică. Ce a spus fosta asistentă TV despre nașa ei
Simona Trașcă, mesaj emoționant pentru Mara Bănică. Ce a spus fosta asistentă TV despre nașa ei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSimona Trașcă a transmis un mesaj emoționant care o vizează pe Mara Bănică! Frumoasa prezentatoare TV și soțul ei le-au fost nași blondinei și lui Marian Buzilă, care și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, sâmbătă, 6 iunie.
Simona Trașcă și Mara Bănică sunt, oficial, rude prin alianță. Moderatoarea emisiunii „Spynews TV Live” este mama spirituală a fostei asistente TV, lucru care o bucură enorm pe blondină.
Sâmbătă, la aproximativ o lună de când a avut loc cununia civilă, Simona Trașcă și Marian Buzilă s-au căsătorit religios. Deși emoțiile au fost copleșitoare, vedeta nu a uitat să transmită un mesaj profund pentru nașa ei.
Simona Trașcă, mesaj emoționant pentru Mara Bănică! Ce a transmis fosta asistentă TV
Relația dintre Simona Trașcă și Mara Bănică pare-se să fie una specială. Cele două sunt foarte apropiate, iar acest lucru este evident ca lumina zilei.
Tocmai datorită legăturii profunde care există între ele, fosta asistentă TV a hotărât ca prezentatoarea de la Antena Stars să îi fie nașă.
Ieri a avut loc petrecerea de nuntă a Simonei Trașcă și, în tot haosul, vedeta a reușit să își facă puțin timp pentru a-și exprima gândurile și recunoștința pe care o are față de Mara Bănică.
„Astăzi am avut alături nu numai o nașă minunată, ci și un suflet care mi-a fost sprijin la fiecare pas. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru noi și pentru că ai făcut această zi și mai specială”, a scris Simona Trașcă, în dreptul unei fotografii în care apare alături de Mara Bănică.
Ce a spus Mara Bănică despre fina ei
Chiar înainte de a avea loc nunta Simonei Trașcă și a lui Marian Buzilă, Mara Bănică a făcut câteva dezvăluiri inedite.
Prezentatoarea a mărturisit care sunt motivele pentru care a acceptat să fie nașa fostei asistente TV.
Conform acesteia, se pare că povestea de viață a blondinei a impresionat-o profund, iar forța interioară de care a dat dovadă aceasta, de-a lungul timpului, și credința nemărginită în divinitate au determinat-o să nu stea prea mult pe gânduri, atunci când a primit propunerea de a-i deveni părinte spiritual.
„Este una dintre mamele care s-a dus la capătul lumii să-și salveze copilul. Puțini îi știu povestea de viață. O fată săracă, care și-a pierdut acoperișul de deasupra capului când era copil. Locuia într-o casă naționalizată, recuperată de proprietari după Revoluție. Și au trăit pe străzi o vreme. Dar nu și-au pierdut credința. Mama ei este și astăzi femeia de la lumânări de la o biserică din București. Face asta de zeci de ani. Simona a avut o căsnicie cu un diplomat libanez, putred de bogat. A rămas văduvă cu un copil. Singurul ei scop în viață a fost să se poată lupta cu familia tatălui, pentru a-și crește copilul. A reușit. Fiul ei este inginer, trăiește în Canada și e un om realizat. A dus apoi a doua luptă a vieții ei: să poată avea o casă în care să trăiască alături de mama și frații ei. A reușit târziu, când unul dintre frați nu mai trăia. Simona a primit multe etichete în viața asta, doar pentru că a încercat să supraviețuiască. A avut o singură iubire constantă, mai presus de cea pentru familia ei: cea pentru Dumnezeu și Biserica Lui. Pentru acest lucru, pentru credința ei în Dumnezeu, am spus <<Da>> din toată inima”, a scris Mara Bănică, pe Facebook, potrivit spynews.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 












