REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Sindicaliştii din Port se întâlnesc cu ministrul Mănescu

Sindicaliştii din Port se întâlnesc cu ministrul Mănescu

Replica API 8 octombrie 2013 | 00:00 242

Nemulţumiţi

Nemulţumiţi

Sindicatele portuare se împotrivesc transmiterii porturilor către autorităţile locale şi au solicitat o întrevedere cu Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Organizaţia patronală Operatorul Portuar şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare a solicitat ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, şi subsecretarului de stat, Constantin Matei, o întâlnire pe tema deficienţelor constatate în actul de administrare a Portului Constanţa. Cele două organizaţii au transmis iniţial ministerului mai multe sesizări legate de activitatea porturilor de la Marea Neagră, însă nu au fost luate în considerare.

Potrivit Organizaţiei patronale şi Federaţiei sindicatelor, măsura de transmitere a Portului Constanţa către autorităţile locale "ar putea avea drept efect o imixtiune sporită a factorului politic în deciziile administraţiei portuare, ceea ce ar putea conduce la o instabilitate economică şi la o scădere a încrederii investitorilor români şi/sau străini în mediul de afaceri românesc în ansamblul său". Oficialii Ministerului Transporturilor au precizat că vor purta discuţii pe această temă cu Organizaţia patronală Operatorul Portuar şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare. Întrevederea a fost confirmată pentru "Replica" de subsecretarul de stat, Constantin Matei: "Sindicaliştii au trimis un memoriu şi săptămâna trecută. Sunt la curent cu el. În principiu, întâlnirea ministrului Mănescu cu sindicaliştii va avea loc luna aceasta, pe data de 11. Restul detaliilor, locaţie, oră - le aflăm miercuri". În prezent, statul, prin Ministerul Transporturilor, deţine 60% din acţiunile Portului Constanţa, Fondul Proprietatea - 20%, iar Primăria Constanţa - 20%. Potrivit unui proiect, anunţat de premierul Victor Ponta, o parte din acţiunile Portului Constanţa vor fi listate la bursă, iar restul - se împart între stat şi primărie. Totodată, potrivit proiectului de descentralizare conturat de vicepremierul Liviu Dragnea, porturile ar urma să-şi schimbe administratorii. Spre exemplu, descentralizarea ar urma să aducă porturile Cernavodă şi Hârşova în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa.

Marius VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212