REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Sindicatele CFR ameninţă cu greva generală din 1 octombrie

Sindicatele CFR ameninţă cu greva generală din 1 octombrie

Cer creşterea salariilor cu 10%

Replica API 7 septembrie 2015 | 00:00 405

Cer creşterea salariilor cu 10%

Sindicatele CFR ameninţă cu greva generală din 1 octombrie

Sindicatele protestează faţă de inexistenţa contractelor colective de muncă la CFR, CFR Marfă şi CFR Călători şi solicită creşterea salariilor cu 10 la sută, precum şi acordarea de tichete de masă şi de vacanţă, ameninţând cu declanşarea grevei generale din 1 octombrie. Organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar anunţă că s-au întâlnit, joi, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţii conducerilor Companiei Naţionale CFR SA, CFR Marfă SA şi CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor. Sindicatele au protestat faţă de inexistenţa, în prezent, a contractelor colective de muncă la cele trei societăţi şi au solicitat ca viitoarele contracte, care urmează a fi încheiate, să prevadă o creştere salarială de minimum 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună şi acoperirea nevoilor de personal, astfel încât salariaţii să nu mai fie nevoiţi să facă ore suplimentare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere