REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

SINDICATELE lucrătorilor din PENITENCIARE ies în STRADĂ, din 8 februarie

SINDICATELE lucrătorilor din PENITENCIARE ies în STRADĂ, din 8 februarie

Replica API 6 februarie 2021 | 23:05 2424

Federaţiile sindicale din Poliţia Penitenciară anunţă că organizează mitinguri de protest la sediul Ministerului Justiţiei şi la cele ale mai multor unităţi de detenţie, începând din 8 februarie. Nemulţumirile acestora sunt legate de condiţiile de lucru, de deficitul de personal, dar şi de statutul poliţiştilor de penitenciare, anunță news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Organizaţiile sindicale din Poliţia Penitenciară, care reunesc 85% din totalul personalului din acest sistem, au anunţat, vineri, calendarul comun al acţiunilor, care include un protest, luni, 8 februarie, la sediul Ministerului Justiţiei, între orele 11:00 şi 13:00, şi mitinguri organizate, joi, 11 februarie, la Penitenciarele Craiova, Botoşani şi Deva, începând cu ora 11:00, timp de două ore.

"Declanşarea protestelor este provocată de lipsa de soluţii, dar mai ales de reacţie a Ministrului Justiţiei care a recepţionat în mai multe rânduri, atât direct, cât şi în scris, problematica, fără a oferi niciun răspuns în termenul asumat”, au arătat sindicaliştii într-un comunicat de presă comun, remis vineri.

Ei au precizat că acţiunile se vor relua cu regularitate la interval de două săptămâni, cu modificarea locurilor de protest, acestea urmând să fie comunicate public şi au menţionat totodată că "pe întreaga durata a protestelor, mitingurile anunţate pot fi completate si cu alte acţiuni: excesul de zel in efectuarea unor misiuni sau activităţi, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acţiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau chiar blocarea activităţii”.

Angajaţii din sistem au reclamat că Poliţia Penitenciară este singura instituţie din sistemul public care nu acordă majorarea legală de 75% părinţilor cărora le-a fost interzis prin lege să rămână cu copiii acasă pe durata închiderii şcolilor, singura instituţie din structura de apărare naţională care nu acordă titlul de specialist de clasă prevăzut de lege şi au atras atenţia asupra deficitului de personal, arătând că în acest an se poate ajunge sub nivelul de 50% posturi vacante faţă de standardele in vigoare, "în eventualitatea unui buget subdimensionat”. Ei sunt nemulţumiţi că poliţiştii de penitenciare acumulează anual peste un milion de ore suplimentare de muncă şi reclamă vechimea tehnicii din dotare referindu-se la mijloace auto, armament, mijloace de comunicare, de imobilizare sau de control.

Printre revendicările poliţiştilor de penitenciare se numără asigurarea fondurilor necesare pentru noi angajări, acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat în activităţi generatoare de riscuri, indexarea pensiilor poliţiştilor de penitenciare trecuţi în rezerva, cel puţin cu valoarea inflaţiei, acordarea bugetului necesar pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi a dotărilor, dar şi "semnarea si publicarea cu celeritate a ordinului de ministru privind acordarea majorării de 75% pentru poliţiştii de penitenciare care nu au beneficiat de zile libere prevăzute pentru părinţi, în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
.Practic, cu vreo 1000 de lei poti gasi un batran care ar putea sa mai rotunjeasca cei 800 de lei , pt a supravetui vremurilor astea grele.In fond , copii stateau la scoala sau gradinite cite 4 ore,In teleg ca unul cu 1200 lei salariu sa aiba probleme ,dar aici, se vorbea de cea mai mare pensie ,izvorata din salariu pe masura.
0
1
de gardieni,zdrente ramasi cu aceleasi metehne din puscariile mizere ale secolului XIX si in suporteri lor .
3
5
jos,postate de unii peltici la minte ,vin din penitenciare.Bietii condamnati,obligati sa suporte prostia superiorilor shpagari,o lume pe dos..
3
1
angajativa la aeroport la kogalniceanu. E plin de curve si prosti care stau degeaba pe bani foarte multi. Zece mii de lei salariu si pentru taiat frunza la caini si cinspe mii salariu pentru frecat menta. La frecat menta se platesc si ore suplimentare
9
1
mai frate ,m-ai omorat cu citatul tau,de cate ori apare un articol cu penitenciarele din tara,gata si tu,ai ceva probleme legate de acest subiect,ok,am inteles,ai scris asta odata,dar tu ...
8
4
Inseamna ca,comentatorul de la 20:11 citeste beletristica si este cultivat.Tu te miri pentru ca este grea cartea pentru tine precum in proverbul"vulpea cand nu ajunge la struguri sunt acrii"...asa ca "nu mor caii cand vor cainii"....Si daca esti gardian esti mai mare bandit decat cei care din nefericire sau soarta au ajuns acolo...Poate nu stii ...smenarii in libertate,fraierii in puscarie...De ANP sa ai parte pana la sfarsitul vietii !
6
3
lasati liberi amaratii condamnati pt o paine,adevaratii borfasi sunt bogati in libertate
5
5
cauta : cand uiti ca esti politist restul sunt doar vorbe
4
2
Cel cu primul comentariul sta la panda..cand apare un text cu penitenciare ..hop si el cu acelasi text....cred ca de 1 an de zile face treaba asta.....sanse mari sa fie un fost detinut dupa timpul acordat ptr a scuipa venin mereu
15
9
Henri Charrier....Cand sa infiintat puscaria din Guyana franceza cineva la intrebat pe Napoleon???.... Cine ii va pazi pe acesti banditi in puscarie???...Alti banditi mai mari decat ei... Deci gardienii sunt banditi mai mari decat puscariasi ...Vor bani mai multi vor lua MUIE ca tot M.A.I
14
20

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218