Sindicatul navigatorilor se mobilizează pentru Ziua Marinei
Sindicatul navigatorilor se mobilizează pentru Ziua Marinei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPregătiri
Pregătiri
Cu ocazia Zilei Marinei, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN), anunţă că, în calitate de organizator, va susţine turneul de tenis Cupa Ziua Marinei şi Jocurile Marinăreşti din Portul Turistic Tomis. Al doilea eveniment este organizat în colaborare cu Comandamentul Flotei, pe 15 august a.c., de la ora 13:00.
Cetăţenii Constanţei şi turiştii doritori sunt invitaţi să asiste la probele de prins raţe şi gâşte pe apă, oul în lingură, tras la parame, fuga în saci şi multe altele, culminând cu mersul pe scondru, proba la care se oferă ca premiu un purceluş. SLN mai susţine că jocurile vor fi desfăşurate „sub atenta supraveghere a Piratului venit tocmai din Insula Tortuga, pentru a se convinge de corectitudinea şi respectarea întocmai a obiceiurilor marinăreşti străvechi. Pentru a face faţă căldurii, toţi participanţii vor avea la dispoziţi apă, sucuri şi bere.
În ceea ce priveşte turneul de tenis, din 16 august a.c., acesta va avea cinci secţiuni, respectiv: simplu marinari, dublu marinari, dublu marinari/ altă profesie, dublu orice profesie şi dublu mixt marinar masculin (+35 de ani)/ orice profesie feminin (+25 de ani). Regulamentul prevede că se joacă două seturi din trei, cu punct de aur la 40 egal şi super tie-break la 10, în caz de egalitate de seturi. Vineri este ultima zi pentru înscrieri!
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News