Sindromul "empty nest": cum depășești tristețea atunci când copiii pleacă din casă părintească

Sindromul cuibului gol, numit uneori și sindromul cuibului părăsit, este fenomenul ce apare la un părinte care, după ce copiii săi au crescut, descoperă că este nefericit, că îi lipsește ceva, că simte că a pierdut ceva atunci când ultimul copil sau singurul copil pleacă de acasă.

Sursă foto: Shutterstock

Specialiștii spun că în ultimii zeci de ani, termenul de "empty nest syndrome" a fost aplicat în sens larg acelor sentimente de pierdere și de singurătate pe care le au mamele și/sau tații atunci când copiii, deja adulți (după vârstă de 18 ani) părăsesc casă părintească, chiar dacă această decizie este poate doar una temporară (de exemplu, fiul sau fiica pleacă din orașul natal pentru a urmă cursurile unei universități, dintr-un alt oraș) sau este o decizie permanentă (fiul sau fiica, ajuns/a la vârstă adultă, se stabilește într-o locuința permanentă și nu va mai locui cu părinții, fiind de acum pe cont propriu), scrie doc.ro.

Indiferent de motivele care stau la baza plecării copiilor din casă părintească, de cele mai multe ori, părinții sunt cei care suferă și ajung să fie cuprinși de o tristețe apăsătoare, de o senzație de "gol", de parcă lipsește ceva.

Toți părinții își doresc că micuții să crească frumos și să ajungă într-o bună zi adulți care au o viață independența, stabilă, însă cu toate acestea, mulți dintre ei se simt adeseori singuri, trișți și acaparați de o durere sufletească imensă atunci când tinerii iau decizia de a părăsi casa părintească.

Mai multe studii descriu această situație că fiind una în care rolul cel mai important îl are mama, care reacționează având stări de depresie și singurătate când debutează sindromul cuibului gol. Experiență această diferă de la o femeie la altă, datorită anumitor factori din contextul vieții, spune un studiu*. Sentimentele variază de la sentimentul de pierdere și stări de tristețe, până la stări de ușurare și sentimentul de eliberare.

Cauzele sindromului cuibului gol (părăsit)

Durerea, supărarea și un sentiment apăsător de tristețe pot să apară atunci când adolescenții/tinerii încep propriile relații sau când încep facultatea într-un alt oraș sau aleg un loc de muncă ce presupune mutarea din casă părintească. În mod normal, femeile sunt cele care suferă mai mult decât bărbații, iar sentimentul de tristețe poate fi chiar mai pronunțat în cazul femeilor care au fost mame casnice. Este important că părinții să înțeleagă că sindromul cuibului gol este o perioada de tranziție din viață lor, în care pot ieși la iveală stări de singurătate și sentimentul că au "pierdut" ceva, însă aceste stări pot fi depășite.

Chiar dacă fiul sau fiica pleacă de acasă, pentru a-și urmă propriul drum în viață, experiență această poate fi de multe ori o adevărată provocare pentru părinți, poate fi o perioada plină de amărăciune și de noi provocări. Din fericire, există soluții care le pot ajută pe mame să depășească momentele de tristețe din această perioada.

Din punct de vedere psihologic, cauzele sindromului cuibului gol pot fi și altele. De exemplu, dacă părintele și copilul au avut o relație conflictuală ori dacă în relația lor a existat ostilitate, atât părintele cât și copilul pot să sufere mai mult după ce tânărul pleacă de acasă.

Ce simptome are sindromul cuibului gol (empty nest syndrome)

Persoană - fie că vorbim de mama, fie că vorbim de tatăl copilului care a părăsit casă părintească:

se simte tristă

are un sentiment de o profundă pierdere (ceva lipsește din viața ei)

se simte deprimată

se simte singură

simte nefericire, suferință

simte că și-a pierdut scopul și țelul în viață.

Există vreun tratament pentru a ameliora sindromul cuibului gol?

Dacă părintele plânge foarte mult și plânge pe perioade lungi de timp, este recomandat să primească ajutor de specialitate. Dacă activitățile din viață de zi cu zi ori cele de la locul de muncă sunt perturbate, persoană trebuie să apeleze neapărat la un psiholog sau psihoterapeut.

Tratamentul poate fi recomandat dacă starea de singurătate, depresia și tristețea sunt extrem de copleșitoare pentru părinte, iar acesta trebuie să discute cu un specialist pe probleme ce țin de sănătatea mintală. Psihoterapia este benefică în ceea ce privește controlul simptomelor, iar un medic psihiatru poate prescrie - dacă este cazul - anumite medicamente.

Cum depășești starea de tristețe care te-a cuprins atunci când fiul/fiica ta a plecat de acasă

Pentru multe mame sau mulți tați, sindromul cuibului gol este temperat prin faptul că părintele ține legătură cu tânărul care a plecat de acasă. Părintele poate să mențină o legătură cu copilul prin intermediul mesajelor, e-mailului sau convorbirilor telefonice.

În perioadele în care stresul, singurătatea și tristețea sunt mai apăsătoare, poate fi de ajutor faptul că părintele iese din zona de confort și cere sprijinul altor persoane: alte mame, alți tați, vecini și prieteni care le oferă un umăr pe care să plângă.

În plus, este recomandat părintele să facă ceva ce îi place și să se dedice unei activități preferate - de exemplu, este bine să aibă mai multă grijă de propria persoană, lucru care poate lua formă unei diete sănătoase, unui stil de viață sănătos, unui somn mai bun și mai odihnitor, unor exerciții fizice în aer liber și chiar unei perioade bine-meritate de odihnă.

În loc să își îndrepte atenția pe plecarea tânărului de acasă, unii părinți fac față acestei perioade de tranziție prin alte modalități: au pasiuni noi sau vechi cărora le dedică mai mult timp (de exemplu, grădinăritul, lectură, pictură), călătoresc în zone geografice în care nu au mai fost până acum, își fac noi prieteni, își stabilesc noi obiective în carieră sau în ce privește educația (se înscriu la un curs nou), etc.

Cum mai poți depăși starea de tristețe? Creează-ți o lista cu noile interese pe care ai vrea să le explorezi acum, când fiul sau fiica ta a părăsit casă părintească. Caută, de exemplu, pe Facebook evenimente în zona ta unde au loc workshop-uri sau cursuri ori întâlniri cu alți oameni care au interese similare cu ține sau poți organiza chiar tu o întâlnire cu persoanele pe care le cunoști și care împărtășesc aceleași interese.

Dacă nu îți vine momentan nicio idee, nu te îngrijora. Încearcă să te gândești puțin la interesele tale din trecut, la pasiunile pe care le aveai înainte să ai copiii și ia aceste idei că punct de plecare.