REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Sistemul fair-play-ului financiar ar putea fi schimbat, spune preşedintele UEFA

Sistemul fair-play-ului financiar ar putea fi schimbat, spune preşedintele UEFA

Replica API 4 martie 2020 | 00:00 859

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, marţi, că sistemul fair-play-ului financiar (FFP) ar putea fi schimbat, dar a negat orice implicare a sa în decizia dată de organismul pe care-l conduce, de excludere timp de doi ani a echipei Manchester City din cupele europene pe motivul încălcării regulilor financiare, scrie Reuters.

''Este prea devreme pentru a spune cum vor arăta aceste reguli în viitor, dar ne gândim la asta şi probabil le vom adopta. Experţii noştri discută toate aspectele, dar cred că va mai dura până la a avea o nouă formă finală'', a spus Ceferin.

Cât priveşte cazul echipei Manchester City, Ceferin a precizat că nu a fost implicat în acest dosar şi că nu poate oferi o opinie pe acest subiect.

Tribunalul de arbitraj sportiv (TAS) a confirmat săptămâna trecută că Manchester City a făcut recurs la sancţiunea de excludere pentru doi ani din cupele europene dictată de UEFA din cauza încălcării fair-play-ului financiar.

UEFA a sancţionat Man City pe 14 februarie cu o amendă de 30 milioane euro şi suspendarea din competiţiile europene pe o durată de doi ani din cauza încălcării regulamentului cunoscut ca fair-play-ul financiar. UEFA a descoperit că sumele provenind din sponsorizări au fost supraevaluate în perioada 2012-2016 şi că gruparea engleză a refuzat să coopereze la desfăşurarea anchetei. City contestă însă sancţiunile UEFA şi susţine că nu a greşit cu nimic.

Campioana Angliei nu va mai putea juca următoarele două sezoane în Liga Campionilor sau în Europa League. Man City este controlat în proporţie de 77% de Abu Dhabi United Group, deţinut de şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan.

TAS nu a precizat data când va fi judecat acest caz, dar procedura constă în analizarea documentelor scrise ale celor două părţi şi stabilirea componenţei unei comisii de arbitraj. Urmează apoi audierile, care pot avea loc cu uşile închise sau în public, dacă părţile cad de acord.

Fair-play-ul financiar a fost introdus din anul 2011 cu obiectivul de a stopa cluburile să acumuleze pierderi prin cumpărarea de jucători. Cluburile nu pot cheltui mai mulţi bani decât obţin din veniturile proprii, relatează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212